Începe Cinepolitica 2019. Filme sub sloganul „Not so politically correct”

de Cinemagia în 17 Apr 2019
În competiție se numără și documentarul Omul Roșu (r. Mugur Vărzariu), ce spune povestea românului Petre Ignatencu, care speră să reînvie spiritul Partidului Comunist

Cea de-a opta ediție a Festivalului Internațional de Film Cinepolitica va începe joi, 18 aprilie, la București, cu proiecția celui mai nou film regizat de Yury Bykov, Fabrica/The Factory. Evenimentul va avea loc începând cu ora 20.30, la Cinema Elvire Popesco din București, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.

Până pe 21 aprilie, vor rula cele mai noi și puternice filme cu tematică predominant politică, lungmetraje, filme de ficțiune sau documentare, reunite sub sloganul „Not so politically correct, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.

Fabrica/The Factory ne face părtași la drama unui grup de muncitori neplătiți cu lunile, care hotărăsc să-și răpească șeful, pentru a-și recupera salariile și respectul de sine; filmul va rula în deschiderea ediției 2019 a Cinepolitica.

Competiția Cinepolitica 2019

Șapte filme noi, puternice și apreciate la cele mai importante festivaluri de film vor concura pentru trofeul Cinepolitica 2019. Printre acestea se numără și documentarul Omul Roșu (r. Mugur Vărzariu) - ce spune povestea românului Petre Ignatencu, care speră să reînvie spiritul Partidului Comunist.

Din competiția Cinepolitica 2019 mai fac parte și Libre (regia Michel Toesca), un documentar despre libertate și activism, The dive - filmul de debut al regizorului Yona Rozenkier, Murer: Anatomy of a trial (regia Christian Frosch), o radiografie a unuia dintre cele mai controversate procese din istoria Austriei și multe altele.

În acest an, juriul competiției este format din Bogdan Ficeac - scriitor, scenarist și jurnalist român, Sever Voinescu - jurnalist și analist politic și Dumitru Borțun - Doctor în Filosofie și Conferențiar la SNSPA. 

Filmul de închidere - The Captain

The Captain/Căpitanul, în regia lui Robert Schwentke, va închide Festivalul Cinepolitica 2019. Filmul, bazat pe întâmplări reale, spune povestea abominabilă a unui soldat german aflat în mijlocul haosului din ultimele zile ale celui de-al Doilea Război Mondial. În plin proces de dezertare, Herold fură identitatea unui căpitan SS, transformând evadarea într-un avantaj personal. Imaginea este uluitoare, regia pe măsură iar rolul principal este jucat magistral. Proiecția va avea loc duminică, 21 aprilie, de la ora 20.30, la Cinema Elvire Popesco.

Exploreaza subiecte similare:

Robert Schwentke, Der Hauptmann, Libre, Murer: Anatomie eines Prozesses, Zavod

Alte știri din cinema

Martin Scorsese revine la Las Vegas pentru 30 de ani cu un serial Netflix

Martin Scorsese și Las Vegas au o istorie care datează din 1995, când filmul său Casino a portretizat orașul ca pe un teritoriu brutal, plin de farmec și periculos

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells