Imposibilul s-a produs: a murit Chuck Norris

de Ştefan Dobroiu în 20 Mar 2026
După ce ieri a circulat ştirea că actorul a fost spitalizat, dar se simte bine, astăzi aflăm că acesta de fapt a murit

Eroul atâtor bancuri comuniste de genul "Chuck Norris s-a născut într-o casă construită de el însuşi" şi-a aflat sfârşitul ieri, la vârsta de 86 de ani. Familia a dat vestea pe contul de Instagram al actorului, cerând să i se respecte intimitatea. Nu a fost dată o cauză a decesului.

"Pentru restul lumii, era campion la arte marţiale, actor şi un simbol al forţei. Pentru noi, a fost un soţ devotat, tată şi bunic iubitor, un frate incredibil şi însăşi inima familiei noastre", a precizat familia pe Instagram.

În ultima zi a vieţii, actorul pare să fi fost victima unei ultime dezinformări. Site-ul american TMZ a anunţat că Norris a fost internat în spital în Hawaii la doar câteva zile după ce pe contul de Instagram postase imagini cu el antrenându-se cu antrenorul său personal. Mai multe publicaţii au menţionat faptul că actorul se simte bine, ba chiar a glumit la telefon cu un prieten apropiat. Vestea decesului sugerează că Norris ori nu se simţea la fel de bine pe cât i-a lăsat pe apropiaţi să creadă, ori decesul a survenit brusc. 

Sursa foto: Hepta.

Exploreaza subiecte similare:

Chuck Norris

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Dani-Ela pe 20 martie 2026 19:17
Așa cum familia a precizat că pt.ei e un om drag,îi aduc un ultim omagiu ca unui Om pe care îl respect și căruia îi deplîng dispariția neașteptată. Dumnezeu să îl odihnească în Lumina și Pacea Sa! Condoleanțe apropiaților și sprijin Divin spre alinare sufletească. R.I.P Sir Norris !
GABRIEL2009 pe 20 martie 2026 21:36
DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ ÎN PACE !????
rekinax pe 21 martie 2026 00:26
Orice legenda pana la urma are un sfârșit ????????????, eu am crescut cu el, am puțin sub vârsta lui. A fost cred ca cel mai celebru pământean din ultimii 50 ani si sper sa fi fost iubit asa cum a meritat. RIP ????????
ionel_bumbaru pe 22 martie 2026 13:54
Dumnezeu să-l odihnească în pace
Dani_c29 pe 23 martie 2026 00:35
Multumim Chuck! RIP
Alex24 pe 23 martie 2026 06:51
Ce titlu... Imposibilul s-a produs... Zici că era nemuritor. Nu e imposibil. Toți ajungem acolo mai devreme sau mai târziu. Dumnezeu să-l odihnească în pace.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells