Imagini din Aladdin, live-action-ul în care Will Smith va fi vocea Duhului din Lampă

de Cristina Grigore în 28 Dec 2018
Prinţesa Jasmine (Naomi Scott) este în film nu doar un punct de atracţie, ci şi imaginea unui lider cu suflet şi a unei femei cu voce proprie

După primele imagini din live-action-ul Aladdin, oferite de publicaţia Entertainment Weekly, o nouă fotografie din film, ce o are pe Jasmine în prim-plan, a fost publicată online (pe contul de Twitter al publicaţiei Fandango), pretext de a oferi publicului informaţii noi despre prinţesa Disney inspirată din lumea basmelor arabe.

Personajul a fost construit pornind de la versiunea clasicei animaţii din 1992, însă povestea ei pare a fi ceva mai bine prezentată acum, la fel şi atitudinea sa rebelă faţă de obiceiurile de la palat şi abilităţile de lider, dedicat poporului, corect şi empatic.

„Prinţesa Jasmine a fost una dintre preferatele mele în copilărie –  şi spun asta chiar dacă ştiu că multe alte fete ar spune asta. Dar, cât se poate de serios, ea mi se potrivea cel mai bine. Imi mai plăcea mult şi Pocahontas… Dar să am prilejul să o joc pe Jasmine, să creez acest personaj alături o echipă grozavă a fost minunat pentru mine – am avut şansa să aduc pe marele ecran o tânără care se prezintă nu doar printr-o singură caracteristică; demonstrează că are multe calităţi şi poate să-şi facă vocea auzită”, a spus actriţa Naomi Scott.

Britanica de 25 de ani datorează aspectul oriental (ten măsliniu, ochi negri, păr negru) mamei sale, de origine indiană. Scott a devenit cunoscută odată cu rolul din Power Rangers (2017) şi va putea fi văzută şi în reboot-ul lui Charlie’s Angels, alături de Elizabeth Banks şi Kristen Stewart.

În Aladdin, rolul central îi revine însă lui Mena Massoud (din serialul Jack Ryan), un actor canadian de 27 de ani, cu origini egiptene. Will Smith va fi Duhul din Lampă. Regia filmului, ce se va lansa pe 24 martie, îi aparţine lui Guy Ritchie.

Exploreaza subiecte similare:

Naomi Scott, Elizabeth Banks, Kristen Stewart, Mena Massoud, Will Smith, Guy Ritchie

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cavallioty pe 3 ianuarie 2019 14:59
"Will Smith va fi vocea Duhului din Lampă",adica el o sa fie doar vocea duhului,nu va aparea fizic in film,am inteles.....

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells