Iată-l pe Ryan Gosling în Star Wars: Starfighter!

de Ştefan Dobroiu în 2 Sep 2025
Actorul apare alături de actorul adolescent Flynn Gray în prima imagine oficială de la filmări

Mai există speranţă pentru Star Wars? Dacă ne-ai fi întrebat după mult hulitul serial The Acolyte, am fi spus că nu prea, dar lucrurile par să meargă în direcţia bună cu Star Wars: Starfighter, noul film al francizei care l-a cooptat pe afiş pe unul dintre cei mai populari actori de la Hollywood, Ryan Gosling. Filmul aşteptat în primăvara lui 2027 a început zilele acestea filmările, iar compania de producţie Lucasfilm a celebrat momentul cu prima imagine oficială, dar şi cu anunţul unor noi nume din distribuţie.

În acest moment nu se ştie mare lucru despre subiect, dar ştim că acţiunea are loc la cinci ani după evenimentele din The Rise of Skywalker, iar Gosling interpretează un personaj despre care, iarăşi, nu ştim nimic. Nici imaginea de mai sus nu ne spune mare lucru: contrastul extrem aproape că nu lasă să se vadă vestimentaţia personajelor, dar ne putem da seama că Gosling şi partenerul său de ecran, irlandezul Flynn Grey, stau pe un landspeeder, vehicul antigravitaţional ce apare, în diferite versiuni, în toate filmele Star Wars. Fotografia sugerează că personajele celor doi actori ar putea forma un duo improbabil în noua aventură Star Wars.

O doză de optimism o dă şi faptul că de regia filmului se ocupă Shawn Levy, care a dat lovitura anul trecut cu ireverenţiosul Deadpool & Wolverine. Din păcate Lucasfilm este o companie de producţie celebră pentru minima libertate pe care o dă regizorilor, producătorii conduşi de celebra Kathleen Kennedy, preşedinta Lucasfilm, controlând în cel mai mic detaliu fiecare etapă a producţiei.

Până acum fuseseră anunţaţi în distribuţie filmului Gosling, Mia Goth şi Matt Smith (care se poate vedea acum pe ecrane în Caught Stealing). Noile nume anunţate de Lucasfilm sunt Amy Adams, Aaron Pierre, Simon Bird, Daniel Ings, Jamael Westman şi Flynn Gray.

Star Wars: Starfighter se va lansa global pe 28 mai 2027. Până atunci vom vedea pe ecrane The Mandalorian and Grogu, care se lansează pe 22 mai 2026.

Exploreaza subiecte similare:

Ryan Gosling, Matt Smith, Caught Stealing, Star Wars: Starfighter, Shawn Levy, Deadpool & Wolverine, Flynn Gray, Amy Adams, Aaron Pierre

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells