Iată filmele premiate la People’s Choice Awards. Furious 7 şi Marţianul se află printre ele

de Cristina Grigore în 8 Ian 2016
Află şi cele două momente - unul emoționant şi unul amuzant – ce au marcat ediţia din acest an

Cea de-a 42-a ediţie a People’s Choice Awards s-a desfăşurat miercuri la Microsoft Theatre din Los Angeles. Ceremonia a fost prezentată de starul Glee, Jane Lynch, şi întreţinută de prestaţii ale lui Shawn Mendes, Camila Cabello şi Jason Derulo.

Cel mai bun film a fost considerat Furious 7, urmat de Marţianul (la categoria dramă), tot Furious 7 (acţiune), Pitch Perfect 2 (comedie), Minions (familie). Channing Tatum a fost premiat drept cel mai bun actor, în vreme ce Sandra Bullock a fost considerată cea mai bună actriţă.

Dakota Johnson a oferit un moment amuzant la urcarea pe scenă – pentru a i se înmâna premiul pentru cea mai bună actriţă într-un film-dramă pentru rolul din 50 Shades of Grey. Un mic accident legat de închiderea din spate a rochiei era să îi descopere bustul, însă starul a trecut cu umor peste momentul jenant. „Nu e ca şi cum nu mi-a mai văzut cineva sânii până acum”, a spus ea.

Invitat să ia premiul acordat lui Furious 7, Vin Diesel a marcat evenimentul cu un moment emoţionat, un tribut vocal adus lui Paul Walker prin intermediul versurilor piesei lui Wiz Kalifa – See You Again.

Serialele câştigătoare ale acestei ediţii a People Choice Awards au fost The Big Bang Theory, Grey's Anatomy, It's Always Sunny in Philadelphia, Pretty Little Liars, Homeland, Person of Interest, Beauty and the Beast şi Outlander.

Exploreaza subiecte similare:

Jane Lynch, Fast and Furious 7, The Martian, Pitch Perfect 2, Minions, Channing Tatum, Sandra Bullock, Dakota Johnson

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells