Iată cum se transformă Tatiana Maslany în She-Hulk! Trailerul a depășit 78 de milioane de vizionări în 24 de ore

de Marina Florea în 20 Mai 2022
Volumul enorm de vizionări îl face cel de-al doilea trailer de debut de la studiourile Marvel

Iată prima perspectivă asupra noului serial She-Hulk: Attorney at Law cu Tatiana Maslany în rol titular! În mod clar, fanilor le-a plăcut actrița când e furioasă; asta pentru că trailerul este deja, ca număr de vizionări, pe locul doi în clasamentul Marvel al primelor trailere lansate pentru producțiile sale, scrie The Hollywood Reporter. She-Hulk este pe locul doi în clasament numai după The Falcon and The Winter Soldier, al cărui spot s-a lansat la Super Bowl.

Primul trailer pentru She-Hulk: Attorney at Law a depășit 78 de milioane de vizionări în primele 24 de ore online. Volumul enorm de vizionări îl face cel de-al doilea trailer de debut al unui serial de la studiourile Marvel. Vestea noului videoclip s-a răspândit pe social media instantaneu, devenind trendul numărul 1 pe Twitter.

Trailerul are lungimea de aproape două minute: în el, Mark Ruffalo își reia rolul lui Bruce Banner, adică al lui Hulk. Apare și personajul Jennifer Walters, care devine, dintr-o avocată de 30 și ceva de ani, o femeie-uriaș de aproape doi metri, verde și cu o forță supranaturală.

Serialul de nouă episoade readuce un număr de obișnuiți ai MCU, printre care Ruffalo în rolul lui Hulk, Tim Roth în rolul Emil Blonsky sau Abomination, dar și preferatul fanilor, scrie THR, Benedict Wong în rolul lui Wong.

Din distribuție mai fac parte Ginger Gonzaga, Josh Segarra, Jameela Jamil, Jon Bass și Renee Elise Goldsberry. Echipa de scenariști este coordonată de Jessica Gao. Producători executivi sunt Kevin Feige, Louis D Esposito, Victoria Alonso, Brad Winderbaum, Kat Coiro și Jessica Gao. Co-producători executivi sunt Wendy Jacobson și Jennifer Booth.

Serialul marca Marvel va avea premiera pe 17 august pe Disney+.

Exploreaza subiecte similare:

She-Hulk: Attorney at Law, Tatiana Maslany, Mark Ruffalo

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells