Iată cum arată Chris Hemsworth în noul film Ghostbusters

de Cristina Grigore în 18 Aug 2015
Pelicula se lansează la noi pe 29 iulie 2016

Starul lui The Avengers, Chris Hemsworth, a fost anunțat în noul Ghostbusters ca asistent/secretar al grupului vânătoarelor de recompense. Însă imaginea surprinsă de cei de la justjared.com pe platourile de filmare ale producție par să indice că personajul cu aspect de tocilar (Kevin) este şi el implicat în prinderea entităților misterioase. Este o schimbare binevenită pentru sex-simbolul australian, ce pare să apară aici într-o ipostază ceva mai relaxantă, într-un rol cu accente comedice.

Filmul regizat de Paul Feig le are în rolurile centrale pe actriţele Kristen Wiig, Melissa McCarthy, Kate McKinnon şi Leslie Jones. Potrivit sinopsis-ului, Kristen Wiig şi Melissa McCarthy joacă rolurile autoarelor obscure a unui volum în care susțin că fantomele sunt o realitate. Câțiva ani mai târziu, personajul lui Wiig obține un post de profesor la o prestigioasă universitate americană. Totul îi merge perfect, până când este descoperită cartea sa despre fantome, pentru care este ridiculizată și chiar eliminată din mediul universitar. Odată cu amenințarea reală a fantomelor, ce par să invadeze Manhattan-ul, vine si timpul „răzbunării”. Alături de propria echipă de „exterminatoare”, pornește să salveze lumea de înfricoșătoarele entități.

Pelicula se lansează la noi pe 29 iulie 2016.

Exploreaza subiecte similare:

Chris Hemsworth, Ghostbusters III

Alte știri din cinema

Martin Scorsese revine la Las Vegas pentru 30 de ani cu un serial Netflix

Martin Scorsese și Las Vegas au o istorie care datează din 1995, când filmul său Casino a portretizat orașul ca pe un teritoriu brutal, plin de farmec și periculos

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
spartacus pe 18 august 2015 09:49
Filmul va fi „varză”, dar asa e la Hollywood de cativa ani buni incoace cand nu se mai pune accent pe imaginatie si inovatie, ci pe resuscitarea unor filme de succes, lucru ce nu are loc decât în fff putine cazuri. Iar aici nu va fi cazul. Părerea mea.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells