Hurry Up Tomorrow, filmul-eveniment cu Abel Tesfaye (The Weeknd) și Jenna Ortega, vine în cinematografe din 16 mai

2 Apr 2025
Inspirat din fapte reale și așteptat de fanii de pe întreg mapamondul, Hurry Up Tomorrow este povestea suprarealistă a unui muzician afectat de insomnie

CAY Films aduce în România, odată cu premiara americană, mult așteptatul film Hurry Up Tomorrow ce îi are în rolurile principale pe muzicianul Abel Tesfaye, cunoscut publicului din întreaga lume pentru hit-urile sale pe care le semnează ca «The Weeknd» și Jenna Ortega.

Inspirat din fapte reale și așteptat de fanii de pe întreg mapamondul, Hurry Up Tomorrow este povestea suprarealistă a unui muzician afectat de insomnie care este atras într-o odisee cu un străin ce începe să dezlege miezul existenței sale.

 

The Weeknd a anunțat pentru prima dată proiectul în decembrie 2024 și l-a descris drept un „thriller psihologic propulsat de muzică”, iar în ianuarie 2025 a lansat albumul cu același titlu. Albumul Hurry Up Tomorrow este cel de-al șaselea semnat de artistul de origine canadiană și are o strânsă legătură cu filmul, tratând subiecte precum condiția artistului, lupta care vine la pachet cu statutul de star, izolarea, dependența de momentele culminante dar și stările care survin din situațiile mai puțin plăcute, presiunea industriei, etc.

Această „odisee-noir” (Bloody Disgusting) este regizată de Trey Edward Shults care și-a făcut deja un nume în industrie cu filmele sale imersiv-experimentale ce „explorează limitele cinemaului ca artă dar și ale spectatorilor” așa cum observau cei de la The Guardian după selecția regizorului la Cannes, în Semaine de la Critique cu Krisha. Comparat adesea cu Darren Aronofsky (The Whale, Requiem for a Dream, Mother!), Shults „are o optică extrem de personală, simțindu-se perfect în largul lui explorând situații limită, în plin dezechilibru” – Variey. Alte filme semnate de același regizor: It Comes at Night (2017) și Waves (2019).

Pe lângă Abel Tesfaye care joacă „un idol complicat” (The Rolling Stone), în distribuția filmului Hurry Up Tomorrow spectatorii îi vor putea vedea și pe Jenna Ortega (Wednesday – pentru a cărui prim sezon a filmat în România, Jurassic World, seria Scream) și Barry Keoghan (The Killing of a Sacred Deer, Saltburn, The Green Knight).

Scenariul este co-scris de Trey Edward Shults, The Weeknd și Reza Fahim, iar filmul este produs de Lionsgate.

Hurry Up Tomorrow „promite să fie un eveniment cinematografic și muzical la care trebuie să luăm parte” – E! iar spectatorii din România vor fi printre primii din lume care se vor putea bucura în premieră de acest fenomen, din 16 mai.

 

 

Exploreaza subiecte similare:

Hurry Up Tomorrow

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells