Într-o industrie de film care suferă de o lipsă acută de resurse, producţiile de gen precum horror-urile, SF-urile sau filmele de epocă lipsesc aproape cu desăvârşire, din moment ce necesită adesea costume elaborate, decoruri complexe sau machiaje protetice. Dacă în august anunţam un rar SF românesc, Monarh, iată că acum avem parte de un horror SF apocaliptic, We Put the World to Sleep, care îşi începe parcursul global cu dreptul: filmul regizat de Adrian Țofei a fost selectat la nu mai puţin de patru festivaluri specializate din America de Nord.
"Scopul nostru ambițios pentru We Put the World to Sleep a fost să combinăm metafizica 2001: A Space Odyssey cu realismul The Blair Witch Project. A urmat o odisee nebună nu doar în film ci și-n realitate în cei nouă ani de producție, cu numeroase obstacole neprevăzute, de la pandemie la provocări financiare și creative, timp în care am trăit parțial în personaje. Temele care erau pur SF când am început producția, precum inteligența artificială sau confuzia real/ireal, au ajuns acum anxietăți palpabile", explică pentru Cinemagia Adrian Țofei și Duru Yücel, care au scris şi produs împreună filmul în care interpretează şi rolurile principale.
Mai jos comunicatul producătorilor:
"Filmul românesc de lungmetraj horror SF apocaliptic We Put the World to Sleep a fost selectat la patru dintre cele mai prestigioase festivaluri de film fantastic și horror din cele două Americi: Nightmares Film Festival, supranumit și "Cannes-ul groazei", FilmQuest, unde se află printre cele 16 lungmetraje selectate din peste 2000 de filme înscrise, Nightmare in the Ozarks Film Festival şi Feratum, unul dintre cele mai populare festivaluri din Mexic.
Filmările s-au realizat în mai multe locații din România, Turcia și Ucraina pe parcursul a mai multor ani de zile, cu o distribuție internațională diversă (Adrian Țofei, Duru Yücel, Erisse Peterson, Andreea Enciu, Danha Yunes). Regizat de Adrian Țofei, filmul independent a fost scris și produs de Duru Yücel și Adrian Țofei. Ei joacă personaje fictive dar numite de asemenea Adrian și Duru, care-n film realizează la rândul lor un film apocaliptic, iar lucrurile iau o turnură întunecată când pornesc într-o misiune să sfârșească lumea folosind bugetul filmului. Adrian și Duru (cei reali) derulează acum o campanie de crowdfunding pentru a putea participa la festivaluri (nu pentru a sfârși lumea).
We Put the World to Sleep este partea a doua a unei trilogii care a început cu primul lungmetraj al lui Adrian Țofei din 2015, Be My Cat: A Film for Anne, care între timp a ajuns film-cult peste hotare, recunoscut ca atare de publicația IndieWire și inclus în topul celor mai bune filme horror found footage de către IndieWire, Vulture, Rotten Tomatoes, Collider și Screen Rant, devenind primul film horror românesc cu recunoaștere internațională.
Be My Cat va fi disponibil pentru prima dată publicului din România și Moldova începând cu 27 septembrie pe canalul YouTube Cinepub fondat de Lucian Georgescu, subtitrat în limba română.



