Hercules, primele imagini oficiale

de Ştefan Dobroiu în 24 Mar 2014
Dwayne Johnson, dezlănţuit în rolul semizeului pornit la drum prin Tracia

Nu sunt deloc primele imagini din timpul producţiei filmului de acţiune Hercules, aşteptat la sfârşitul lui iulie, dar sunt primele oficiale. Dacă până acum Dwayne Johnson, interpretul rolului titular, şi-a bucurat fanii postând fel de fel de imagini pe contul său de twitter, producătorii marşează acum, cu o zi înainte de trailer, cu două imagini susceptibile să surprindă spiritul dezlănţuit al eroului.

Iată sinopsisul filmului: Chinuit de amintirea unui păcat din trecut, Hercule devine mercenar. Alături de cinci camarazi devotaţi, porneşte spre vechea Grecie punându-se în slujba celor bogaţi şi folosindu-şi reputaţia legendară pentru a-şi intimida duşmanii. Dar când mărinimosul conducător al Traciei şi fiica sa îi cer ajutorul pentru a învinge un sălbatic şi înspăimântător comandat militar, Hercule vede în asta o ocazie de face ca binele să triumfe şi dreptatea să iasă la iveală...

Nu este prima oară în acest an când semizeul din Legendele Olimpice are întâlnire cu marele ecran: în ultima zi a lui ianuarie s-a lansat Legenda lui Hercule/The Legend of Hercules, cu Kellan Lutz în rolul principal. Până acum filmul a avut 133.000 de spectatori în România.

Exploreaza subiecte similare:

Dwayne Johnson, Kellan Lutz, Hercules, The Legend of Hercules

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cristi23 pe 24 martie 2014 17:28
sa vedem ce va iesi.......
spartacus pe 24 martie 2014 18:16
Intre cele doua pelicule va fi o mare diferenta in favoarea acestuia din urma cu The Rock. Imi pare rau ca primul film cu Kellan a avut efecte speciale foarte reusite, dar una actor necunoscut in rolul principal, iar gafa producatorilor se va vedea la incasari si asta destul de curand. Asa se petrece cind, dak ai bani, crezi ca te si pricepi la a/i inmulti. E la mintea copilului de/acum ca, dak vrei sa dai lovitura cu un film in care bagi o caruta de bani, macar alege un actor cu priza la public.....
Rippa pe 24 martie 2014 19:16
cred ca va fi cu addevarat un film bun...avandul in rolul principal pe Dwayne Johnson,
eko pe 25 martie 2014 21:00
tocmai a aparut si trailerul
alex_il_fenomeno pe 1 mai 2014 19:04
Sa vedem daca este mai bun decat primul film cu Hercule aparut anul acesta.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells