Harrison Ford, mai ocupat ca niciodată la 82 de ani

de Ştefan Dobroiu în 16 Dec 2024
Două seriale apreciate şi un blockbuster cu supereroi îl ţin în formă pe celebrul actor

Când alţi actori se pensionează, Harrison Ford pare hotărât să-şi consume fiecare picătură de energie în faţa camerelor de filmat, iar celebritatea îl ajută să-şi aleagă câteva dintre cele mai promiţătoare proiecte pentru generaţia lui. Excelentul serial Shrinking şi-a difuzat chiar săptămâna trecută ultimul episod din al doilea sezon, reuşind acelaşi mix ataşant de umor şi emoţie.

Chiar zilele acestea s-a lansat primul teaser al sezonului secund din 1923, unde Ford face echipă cu la fel de celebra Helen Mirren pentru a spune o poveste despre supravieţuire situată în popularul univers Yellowstone. Cei doi actori îi interpretează pe Jacob şi Clara Dutton, strămoşii protagonistului din Yellowstone, John Dutton (Kevin Costner). Chiar dacă am avut câteva obiecţii legate de celălalt prequel, 1883, nu am avut decât cuvinte bune de spus despre 1923, care vine şi cu o lăudabilă reparaţie privind modul inuman cu care albii tratau adolescenţii amerindieni acum un secol. Sezonul al doilea din 1923 va fi disponibil în România cu începere din 10 martie, pe SkyShowtime.

Dar cel mai solicitant rol recent al actorului este cel al lui Thaddeus Ross din cel de-al 35-lea film din Universul Cinematografic Marvel, Captain America: Brave New World, care se lansează global pe 14 februarie. Ford preia rolul de la William Hurt, interpretul personajului în filmele Marvel înainte de decesul actorului survenit în primăvara lui 2022, dar, spre deosebire de Hurt, Ford are ocazia acum să-l interpreteze pe Red Hulk prin tehnologia motion capture.

Sursa foto: Hepta.

Exploreaza subiecte similare:

Shrinking, 1923, Captain America: Brave New World, Harrison Ford

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells