Happy Valley revine cu sezonul trei în prima zi a lui 2023

de Ştefan Dobroiu în 28 Dec 2022
Superhitul britanic a aşteptat şapte ani pentru a continua povestea poliţistei Catherine Cawood

De ce ne plac nouă serialele britanice? Pentru că, spre deosebire de cele americane, care pompează noi şi noi sezoane indiferent de calitatea scenariilor, producţiile britanice revin în atenţie când au ceva nou de spus. În 2014 descopeream din întâmplare Happy Valley şi îl etichetam drept un super-serial (cronica noastră aici). Când nimeni nu se mai aştepta ca aventurile poliţistei Catherine Cawood (Sarah Lancashire) să aibă parte de o continuare, iată că un al treilea sezon a fost deja filmat şi se lansează global pe 1 ianuarie.

În 2016, după difuzarea celui de-al doilea sezon, creatoarea Sally Wainwright a declarat că o continuare se va realiza doar dacă va putea broda o poveste captivantă. Iată că acum acest lucru se întâmplă şi o vom vedea din nou în acţiune pe Catherine. Povestea va porni de la rămăşiţele pământeşti ale victimei unei crime, iar investigaţia o va aduce pe eroină din nou faţă în faţă cu personajul negativ al serialului, psihopatul Tommy Lee Royce (James Norton), violatorul fiicei decedate a lui Catherine şi tatăl nepotului ei.

Şi, surpriză, printre actorii noului sezon se află şi românul Alec Secăreanu, pe care de-abia aşteptăm să-l vedem şi în producţia HBO Spy/Master. Este neclar în acest moment cât de consistent este rolul lui Secăreanu din Happy Valley, dar el este menţionat de BBC drept una din principalele achiziţii ale noului sezon.

Exploreaza subiecte similare:

Sarah Lancashire, James Norton, Sally Wainwright, Alec Secăreanu, Happy Valley

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells