Happy Cinema deschide un nou cinematograf la Arad, în Agora Mall

6 Mai 2025
Happy Cinema își extinde prezența în România prin deschiderea unui nou cinematograf în Arad, situat în cadrul recent renovatului Agora Mall.

Rețeaua Happy Cinema își extinde prezența națională cu o nouă locație în Arad, în incinta recent reconfiguratului Agora Mall, pe Calea Aurel Vlaicu nr. 225–235. Cinematograful va fi inaugurat oficial pe 29 mai 2025, în spațiul care a găzduit anterior Galeria Mall.

Happy Cinema Agora Arad propune o experiență cinematografică la cele mai înalte standarde, cu trei săli moderne de proiecție, dotate cu tehnologie laser și sunet de ultimă generație. Capacitatea sălilor variază între 86 și 223 de locuri, iar designul interior este gândit pentru a oferi confort, funcționalitate și accesibilitate.

Potrivit Ecaterinei Mateescu, administrator Happy Cinema, noua locație a fost concepută ca un spațiu versatil, nu doar pentru proiecții de film, ci și pentru evenimente private, spectacole și conținut alternativ. „Suntem bucuroși să aducem universul Happy Cinema în Arad și să oferim un spațiu dedicat întregii familii, într-un cadru modern și primitor”, a declarat aceasta.

Cinematograful este integrat în conceptul extins al Agora Mall, care îmbină zona comercială cu facilități de divertisment și recreere. Etajul întâi al mall-ului include cel mai mare loc de joacă pentru copii din județ (800 mp), un centru de entertainment pentru adulți (bowling, billiard, arcade – 1.000 mp), sală de sport, food hall, club de karate, spațiu de coworking și un hub cultural pentru spectacole de teatru, muzică și expoziții.

Odată cu deschiderea cinematografului din Arad, Happy Cinema ajunge la 12 locații în România, adăugându-se celor din București (Colosseum & Vitantis), Buzău, Focșani, Alexandria, Bistrița, Bacău, Vaslui, Botoșani și Slobozia. Rețeaua este recunoscută pentru programul diversificat, care include atât blockbustere, cât și filme de artă, balet, operă, concerte și proiecții speciale precum Baby Cinema – dedicate părinților cu bebeluși.

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells