Halloween: două săptămâni de filme de groază la Grand Cinema & More

de Cinemagia în 15 Oct 2018
„Halloween” (2018) și Goosebumps 2: Halloween bântuit rulează în avanpremieră, dar sunt programate și clasice ale genului

În acest an, Grand Cinema & More din București sărbătorește Halloween-ul printr-un maraton al celor mai cunoscute și apreciate filme horror. Startul se va da pe 16 octombrie cu avanpremiera filmului „Halloween” și se va încheia la finele lunii cu proiecția peliculei cu același nume, realizată în urmă cu exact 40 de ani, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. Vor fi două săptămâni în care iubitorii de filme horror vor beneficia de prețuri speciale, dar și de numeroase surprize.

Pe 16 octombrie, începând cu ora 20:00, Grand Cinema & More te invită la avanpremiera filmului „Halloween”, un film care promite să dea fiori reci și celor mai neînfricați privitori. Biletul la avanpremieră costă 35 de lei, iar înainte de vizionare spectatorii vor primi și un cocktail tematic în cafeneaua Eye Fi.

O săptămână mai târziu iubitorii filmelor de groază vor putea viziona varianta din 1978 a peliculei “Halloween”. Clasicul film horror care a terifiat generații întregi se întoarce pe marile ecrane doar pe 23 și 31 octombrie la Grand Cinema & More, iar biletul de intrare costă 25 de lei.

Pe 26 octombrie, Grand Cinema & More îi provoacă pe cei mai curajoși la o vizionare maraton a trei filme horror: avanpremiera „Goosebumps 2: Halloween bântuit”, „Constantin” (2005) și „Masacrul din Texas”(2003). În plus, spectatorii vor avea parte și de o surpriză - toți cei care au achiziționat bilete vor primi din partea Grand Cinema & More dulciuri tematice, dar și un ghid de supraviețuire, ca să treacă mai ușor peste momentele tensionate din filmele de groază. Pachetul special costă 50 de lei și include toate cele trei filme.

Exploreaza subiecte similare:

halloween, Constantine, The Texas Chainsaw Massacre, Goosebumps 2: Haunted Halloween

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells