Guardians of the Galaxy Vol. 2, o lansare de 145 milioane de dolari

de Cristina Grigore în 8 Mai 2017
Filmul a avut, la debut, un succes uriaş în box office-ul nord-american, dar şi internaţional

Echipa Gardienilor Galaxiei a debutat, cu cea de-a doua aventură a sa în box office-ul american, cu o cifră uriaşă – filmul a avut încasări de 145 de milioane de dolari în clasamentul nord-american. Potrivit BoxOfficeMojo.com, pelicula a ajuns, internaţional, la 427,6 milioane de dolari (la un buget de producţie impresionant, de 200 de milioane).

Se menţine, astfel, supremaţia Universului Cinematografic Marvel, dar şi a celor de la Disney, care obţin, astfel, cea de-a doua lansare de top a anului – după cea a live action-ului Beauty and the Beast – care a depăşit recent un miliard de dolari la box office şi se menţine încă pe locul cinci în top.

Sequel-ul readuce pe marele ecran echipa formată din Star Lord (Chris Pratt), Gamora (Zoe Saldana), Drax (Dave Bautista), Groot (Vin Diesel) şi Rocket – alături de o parteneră temporară, Nebula (Karen Gillan). Vânaţi de rasa Suveranilor, dau de cel care se intitulează părintele lui Star Lord, iar de aici necazurile se ţin lanţ.

Nicio altă producţie nu şi-a făcut loc, în acest sfârşit de săptămână, în topul nord-american. Fast & Furious 8 – ce a trecut, de asemenea, de 1 miliard de dolari la box office-ul internaţional – se menţine pe locul doi, urmat de The Boss Baby şi How to be a Latin Lover (o comedie ce îi are în distribuţie pe Salma Hayek, Rob Lowe, Kristen Bell şi Raquel Welch). 

Exploreaza subiecte similare:

Guardians of the Galaxy Vol. 2, Beauty and the Beast, Chris Pratt, Zoe Saldana, Dave Bautista, Vin Diesel, Karen Gillan, Fast & Furious 8, Salma Hayek, Rob Lowe, Kristen Bell, Raquel Welch, The Boss Baby, How to Be a Latin Lover 

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells