Guardians of the Galaxy 3 va folosi tot scenariul lui James Gunn

de Cristina Grigore în 25 Sep 2018
Asigurarea vine de la fratele cineastului, Sean Gunn

Situaţia complicată  a lui Guardians of the Galaxy 3, generată de plecarea lui James Gunn, a fost discutată într-un recent interviu de către fratele cineastului, Sean Gunn, ce îl interpretează pe Kraglin, pe lângă munca de motion-capture pentru Rocket Raccoon. El a confirmat într-un interviu preluat de wegotthiscovered.com ceea ce fanii seriei au presupus până acum în comentariile lor online – că scenariul imaginat de James Gunn pentru cea de-a treia parte va fi, totuşi, folosit.

„Nu prea ştiu ce se va întâmpla cu Guardians 3. Dar ştiu că Disney încă vrea să facă filmul şi este absolut sigur că va folosi scenariul fratelui meu. Evident că este o situaţie neplăcută pentru toată lumea, în special pentru fratele meu, însă şi eu sunt unul dintre cei ce s-au pregătit aproape jumătate de an pentru film, iar producţia este acum în aer…”,  a spus Sean Gunn.

Deşi concediat, James Gunn şi-a pus clar amprenta asupra personajelor şi a liniei amuzante a seriei, lucru ce nu poate fi ignorat de realizatorii acesteia. Pe de altă parte, întârzierea producţiei lui Guardians 3 ar putea afecta şi lansarea lui Avengers 4, aşa că folosirea scenariului imaginat deja de Gunn este încă o dată justificată.

Mai mulţi actori de prim-plan ai Guardians of the Galaxy şi-au arătat dezaprobarea faţă de hotărârea Disney de a-l da la o parte pe Gunn de la regia următorului film, însă cel mai vehement a fost Dave Bautista, care a declarat că se gândeşte serios dacă să mai colaboreze cu cei de la Disney.

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
carmen_angelus_romila pe 25 septembrie 2018 14:19
O pierdere mare, zic eu, pentru realizatorii seriei de filme stiintifico-fantastice, "Guardians of the Galaxy", prin plecarea redutabilului scenarist James Gunn, dar este ok. in a se folosi de scheletul ideilor sale.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells