Grigore Vasiliu-Birlic, la Duminica filmului românesc

de Cinemagia în 6 Sep 2019
TVR 2 va difuza, pe 8 septembrie, „D ale carnavalului”, producția din 1958

Duminică, 8 septembrie, de la ora 13,10, telespectatorii TVR 2 sunt invitaţi să vizioneze o capodoperă a cinematografiei româneşti: „D'ale Carnavalului”  (România, 1958). Ecranizare a piesei cu acelaşi nume de I.L. Caragiale, filmul poartă semnătura regizorilor Gheorghe Naghi şi Aurel Miheleş, la vremea aceea proaspeţi absolvenţi ai facultăţii de regie de film şi preia elemente din piesa „Conu' Leonida faţă cu reacţiunea" de acelaşi autor.

Realizat în 1958, „D'ale carnavalului” păstrează parfumul vremurilor de odinioară, iar povestea plină de umor ne determină „să gustăm” şi acum farsele de altădată, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. Succesul extraordinar al lungmetrajului se datorează unor nume de legendă în distribuţie, precum Grigore Vasiliu Birlic şi Alexandru Giugaru, care triumfaseră deja magistral pe scena Naţionalului în operele marelui I. L. Caragiale.

Înainte de premiera filmului, Grigore Vasiliu Birlic declara: „«D'ale carnavalului» a fost un film pe care doream de mult să-l fac. Piesa de teatru a constituit un bogat prilej pentru o reuşită ecranizare. Concepţia mea pentru crearea personajului Crăcănel a căpătat în film proporţii artistice mult mai expresive şi mai convingatoare faţă de posibilităţile pe care mi le-a oferit de atâtea ori scena. Nu m-am abătut câtuşi de puţin de la linia creată în teatru. Am lucrat cu multă pasiune alături de partenerii mei”.

Nae Girimea (Ion Lucian), un frizer dintr-o mahala bucureşteană a sfârşitului de secol XIX, îşi găseşte o nouă amantă în persoana Didinei (Vasilica Tastaman). Acest fapt va stârni gelozia nebunească a amantei sale „de suflet”, Miţa Baston (Jeana Gorea), precum şi a violentului Pampon (Alexandru Giugaru), amantul oficial al Didinei. În acest vârtej al căutării şi pedepsirii îndrăzneţului frizer, care se petrece în timpul unui carnaval, intră şi Crăcănel (Grigore Vasiliu-Birlic), întreţinătorul oficial al Miţei.

De la ora 20.10, Duminica filmului românesc a programat „Ciocolată cu alune” (România, 1978), o comedie romantică în regia lui Gheorghe Naghi. În rolurile principale îi revedem pe actorii Ştefan Mihăilescu-Brăila, Horaţiu Mălăele, Adriana Trandafir, Geo Costiniu, Rodica Popescu-Bitănescu şi Aurel Giurumia într-o poveste despre doi îndrăgostiţi prinşi la mijloc între orgoliile şefilor a două CAP-uri rivale.

Exploreaza subiecte similare:

Grigore Vasiliu-Birlic, D'ale Carnavalului

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells