Gopo 2017. Ion Dichiseanu, premiul pentru întreaga carieră

de Cinemagia în 6 Mar 2017
Debutează pe marile ecrane în 1961, în lungmetrajul „Darclée”, regizat de Mihai Iacob, film inclus în competiția oficială a Festivalului de la Cannes din acel an

Ion Dichiseanu, unul dintre cei mai iubiți actori români, va primi „Premiul pentru Întreaga Carieră” în cadrul celei de-a XI-a ediții a Galei Premiilor Gopo.

Evenimentul va avea loc luna aceasta, pe 21 martie 2017, la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” din București. Actor de o versatilitate incredibilă, cariera lui Ion Dichiseanu se întinde pe parcursul a aproape 60 de ani.

Unul dintre cele mai importante trofee, Premiul pentru Întreaga Carieră a fost acordat la ediţiile precedente unor actori emblematici ai filmului românesc: Florin Piersic, Coca Bloos, Radu Beligan, Mitică Popescu, Iurie Darie, Ion Besoiu, Draga Olteanu-Matei, Marin Moraru, Jean Constantin.

Născut pe 20 octombrie 1933, la Adjud, Ion Dichiseanu a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, Facultatea de Teatru București, în 1959.

Marele actor român este cunoscut pentru nenumăratele roluri puse în scenă la Teatrul Nottara, numeroase apariții la teatru TV și teatru radiofonic, dar și pentru cele peste 50 de filme în care a jucat.

Debutează pe marile ecrane în 1961, în lungmetrajul „Darclée”, regizat de Mihai Iacob, film inclus în competiția oficială a Festivalului de la Cannes din acel an.

În 1979, Ion Dichiseanu este distins cu Premiul Asociației Cineaștilor din România pentru rolul din lungmetrajul „Clipa”, în regia lui Gheorghe Vitanidis, iar în 2002 este decorat cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, „pentru prestigioasa carieră artistică şi talentul deosebit prin care a dat viaţă personajelor interpretate în filme, dar şi pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.

Ion Dichiseanu este cunoscut publicului din România pentru roluri din filme precum: „Tunelul” (regia Francisc Munteanu, 1979), „Bătălie pentru Roma” (regia Robert Siodmak, 1968), „Trandafirul galben” (regia Doru Năstase, 1981) dar mai ales pentru personajul Pierre Vaillant din serialul de un succes incontestabil "Toate pânzele sus", regizat de Mircea Mureșan în 1976.

Filmografia lui Ion Dichiseanu este completată de titluri precum „Titanc Vals” (regia Paul Călinescu, 1965), „Revanșa” (regia Sergiu Nicolaescu, 1978), „Pentru patrie” (regia Sergiu Nicolaescu, 1978), „Pistruiatul” (regia Francisc Munteanu, 1986).

La sfârșitul anilor ’80, Ion Dichiseanu colaborează și cu Ion Popescu-Gopo pentru lungmetrajul „Maria și Mirabela în Tranzistoria”.

Gala Premiilor Gopo 2017 – ediția a 11-a este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei și Babel Communications.

 

Co-producători: TVR 1 și Radio România

Sponsori principali: Banca Transilvania, Audi

Parteneri: Centrul Național al Cinematografiei, Teatrul Național, Ministerul Culturii, Melkior, Nomad

Sponsori: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, MAC

Parteneri media: Zile și Nopți, Cinemap, News.ro, Viva, Unica, A List Magazine, Cinemagia, All About Romanian Cinema, Cinefan, Scena 9, Ziarul Metropolis, Bucharest City App, Liternet

Partener de monitorizare: Media Trust

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells