Gazda, de azi pe ecrane

27 Mar 2013
Noua ecranizare după Stephenie Meyer se lansează în regim de avanpremieră

După ce a cucerit milioane de tineri din întreaga lume cu seria Amurg, scriitoarea Stephenie Meyer se implică în ecranizarea unui alt bestseller de-al ei, Gazda, un thriller SF despre puterea sentimentelor şi umanitate, adus de MediaPro Distribution, din 29 martie, în cinematografele din toată ţara. Filmul poate fi văzut de astăzi, în regim de avanpremieră.

Despre noul ei proiect, Stephenie Meyer a declarat: “Gazda evidenţiază importanţa găsirii unui echilibru în viaţă. Sigur că are romantism, dar aduce în plus o poveste realistă şi mult mai matură, pe lângă elementele science-fiction”.

Conflictul interior în care se găseşte personajul principal a stârnit imediat imaginaţia regizorului Andrew Niccol. “Aproape că e mai uşor să spui ceva despre prezent plasând acţiunea în viitor. E un fel de Cal Troian. Publicul se gândeşte că, fiind un film despre viitor, nu are legatură cu realitatea, apoi îi livrezi un motiv de reflectare”.

Gazda prezintă o poveste de dragoste incredibilă ce depăseste graniţele imaginaţiei omeneşti. Într-un viitor extrem de sumbru, Pământul este ocupat de o specie de extratereştri paraziţi, care pune stăpanire pe corpul uman, inhibând toate emoţiile, personalitatea şi conştiinţa victimei sale.

Melanie Stryder (Saoirse Ronan) este una dintre ultimele supravieţuitoare care încă se luptă cu inamicii, riscându-şi viaţa pentru oamenii pe care îi iubeşte: Jared (Max Irons), Ian (Jake Abel), Jamie, fratele său (Chandler Canterbury) şi unchiul ei, Jeb (William Hurt).

Regizat de Andrew Niccol, filmul Gazda reuneşte o distribuţie tânără foarte talentată din care fac parte Saoirse Ronan, Max Irons şi Jake Abel, dar şi actori prestigioşi ca William Hurt, Diane Kruger sau Frances Fisher.

Distribuit în România de MediaPro Distribution, filmul Gazda poate fi văzut, începând cu 29 martie, în cinematografele: CinemaPRO, Hollywood Multiplex,  Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Cityplex (Constanța, Tulcea și Brașov), Odeon Cineplex (Cluj), Cinema City (Cotroceni, Arad, Arad Galeria, Bacău,  Brăila, Cluj, Constanța, Pitești, Sun Plaza,  Târgu-Mureș, Ploieşti), Cinema Colors 3D (Craiova), Cinema Twins (Ploiești), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cortina (Oradea), Cinema Capitol (Onești), Cinema Grand Mall (Satu-Mare), Cinema Glendale (București).

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
keops pe 27 martie 2013 11:44
Twilight with aliens...pass
alex_il_fenomeno pe 27 martie 2013 12:33
O sa ii acord credit, sa vedem, poate chiar va fi ceva de film.
legolas05 pe 27 martie 2013 13:43
Eu o sa vad filmul doar pentru ca joaca Saoirse Ronan
AndreBlack pe 27 martie 2013 16:42
Pare interesant filmul , are o tema mai diferita .
alex_il_fenomeno pe 27 aprilie 2013 11:54
Ieri am reusit sa il urmaresc, si sincer, a meritat, avand in vedere ca nu a plictisit, chiar a avut ceva tensiuni nebanuite.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells