Gala Oscar 2019 va fi difuzată de Film Now și Digi24

de Cinemagia în 22 Feb 2019
„Poate că premiile europene ne-au rafinat privirea, însă Oscarul ne-a deschis prima dată ochii”, e de părere actorul Vlad Zamfirescu, invitat în platou la ediția specială dedicată Galei

Cel mai așteptat eveniment cinematografic al anului este transmis în direct și în exclusivitate de televiziunile Film Now și Digi24, pentru al cincilea an consecutiv, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. Digi24 va difuza în noaptea de 24 spre 25 februarie 2019, la ora 00:30, o ediție specială dedicată Galei Premiilor Academiei Americane de Film, prezentată de Oana Zamfir.

Ediția specială dedicată Galei Oscar, găzduită de Oana Zamfir, îi are ca invitați pe actorul Vlad Zamfirescu, regizorul Laurențiu Damian și pe Manuela Cernat, profesor de teatru și scenarist. Odată cu sosirea vedetelor pe covorul roşu, Oana Zamfir și invitații săi vor discuta ultimele predicții despre favoriții de anul acesta, dar și controversele pe care le-au creat, ca în fiecare an, unele nominalizări. 

Program difuzare Digi24
00:00 Ca-n filme
00:30 Ediție specială cu Oana Zamfir, Vlad Zamfirescu, Manuela Cernat și Laurențiu Damian
01:30 Red Carpet
03:00 Gala Premiilor Oscar

Program difuzare Film Now
01:30 Red Carpet
03:00 Gala Premiilor Oscar

Premiile Oscar împlinesc anul acesta 91 de ani. Prin istorie, numele consacrate și tendințele artistice lansate, au impus repere cinematografice universale. Ne-au ajutat să descoperim și să iubim filmul. Ne-au demonstrat că, măcar uneori, divertismentul și valoarea artistică nu sunt incompatibile. Poate că premiile europene ne-au rafinat privirea, însă Oscarul ne-a deschis prima dată ochii”, explică actorul Vlad Zamfirescu.

„Anul acesta avem o competiție echilibrată, cu filme pe toate gusturile: politice, de artă, de epocă, muzicale, drame sociale, comedii. Favoritul meu este Război rece, de Pawel Pawlikowski , love story tragic, regal de frumusețe vizuală, dureroasă și necesară evocare a opresiunii comuniste din spațiul Europei de Est. Îl recomand publicului românesc alături de Vicele/Vice, Roma, La poarta eternității/At Eternity's Gate și Cartea verde/Green Book, a declarat Manuela Cernat, profesor de teatru și scenarist.

„Fără pelicule precum Vice, Green Book, Bohemian Rhapsody, Can you ever forgive me sau At Eternity’s Gate, mulți dintre noi, mai ales tinerii, poate nu am ajunge la poveștile extraordinare de viață ale unor artiști precum Freddie Mercury, Vincent van Gogh, Don Shirley sau ale unor politicieni precum Dick Cheney, care a condus o vreme Statele Unite al Americii fără ca aproape nimeni să știe. E minunat că un mediu atât de frumos - filmul - are și un conținut atât de valoros. Sper să îmi fiți alături duminică spre luni când ne vom bucura de cel mai important eveniment al cinematografiei,” a spus Oana Zamfir, prezentator Digi24.

Premii, oferite de Film Now și Digi24, pot câștiga și cinefilii care vor reuși să ghicească marii câștigători ai Galei Oscar de anul acesta. Detaliile concursului sunt disponibile pe site-ul Digi24.

Televiziunile Digi24 și Film Now fac parte din Digi|RCS & RDS. Grupul Digi mai deține deține singurul post TV Ultra HD, Digi 4K, televiziunile Digi24, Digi Sport 1, 2, 3, și 4, televiziunile tematice Digi World, Digi Life și Digi Animal World, televiziunile de muzică UTV, Music Channel, Hit Music și posturile de radio Pro FM, Digi FM, Music FM, Dance Fm și Chill FM.

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells