Gal Gadot, Jamie Lee Curtis, printre cei care reacţionează la atacul mişcării Hamas asupra Israelului

de Gloria Sauciuc în 9 Oct 2023
„Le aud vocile, bat la uşi. Sunt cu cei doi copii mici ai mei. Mă doare inima...”.

Mesajele de susţinere pentru Israel au început să curgă după ce militanţii Hamas au lansat, sâmbătă dimineaţa, atacuri letale pe pământ şi din aer pe teritoriul Israelului. Celebrităţi precum Jamie Lee Curtis, Gal Gadot, Amy Schumer şi Guy Oseary au postat mesaje pe social media pentru a-şi exprima susţinerea faţă de Israel, după ce grupul militant Hamas a lansat atacuri mortale, sâmbătă, în Israel, notează hollywoodreporter.com

Mass-media israeliană, citând serviciile de urgenţă, susţine că cel puţin 250 de persoane au fost rănite şi 1500 de persoane ucise în cel mai grav atac pe teritoriul israelian din ultimii zece ani, anunţa sâmbătă Associated Press.

Gadot, care a mai vorbit în ultimii ani în numele statului Israel, a postat o ştire care anunţă că soldaţi şi civili israelieni au fost luat ostatici de către militanţi. În ştire e consemnat că „cel puţin 250 de israelieni au fost ucişi şi zeci de femei, copii şi vârstnici au fost luaţi ostatici în Gaza de către grupul Hamas.” Şi se mai scrie: „De sâmbătă dimineaţă au fost trase peste 3000 de rachete. Hamas ţine ostatici, are sub control baze militare şi aşezări din Israel. Sunt peste 1500 de răniţi şi lupte grele sunt în derulare”. Gadot continuă postarea cu o relatare - „Le aud vocile, bat la uşi. Sunt cu cei doi copii mici ai mei. Mă doare inima...”. Apoi Gadot concluzionează - „Mă doare sufletul...”

Într-o postare despre Israel se relatează că Hamas ar fi făcut un apel la toţi cei care deţin arme să iasă cu ele pentru că azi ar fi „cel mai bun şi mai onorabil început de istorie”. În schimb, realitatea este a scenelor în care o tânără pe nume Noa, aflată la un concert este împuşcată şi răpită.

„Este oribil... aceste crime sunt sărbătorite de către regimul din Iran”, scria Guy Oseary, Manager artistic israelian-american (printre ai cărui clienți se numără Madonna, Amy Schumer și Red Hot Chili Peppers). „Numeroase femei, copii şi vârstnici sunt luaţi din case şi sechestraţi. Mereu m-am rugat pentru pace. Mereu. Am vorbit în sprijinul comunităţii evreieşti dar şi pentru arabi. Nu am cuvinte. Doar durere. Doar lacrimi.”

Curtis şi Schumer au retransmis postarea de mai sus, adăugând propriile concluzii - „Poporul evreu este singurul grup căruia nu I se dă voie să se apere pe ei înşişi”, posta Schumer sub citatul de mai sus. „Aici nu e vorba de ocupaţie. Hamas nu îşi propune să oprească ocupaţia. Scopul lor e să distrugă Israelul. Ei sunt finanţaţi de Iran, care încearcă să distrugă acordul de pace.”

Bruno Mars urma să concerteze la Tel Aviv, în Israel, sâmbătă noapte, însă în urma atacului concertul a fost anulat. Într-o postare pe Instagram, contul local al Live Nation a anunţat că toate biletele cumpărate vor fi rambursate.

Foto Heart of Stone

Exploreaza subiecte similare:

Heart of Stone, Gal Gadot, Jamie Lee Curtis, Guy Oseary, Amy Schumer

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
vyydo pe 10 octombrie 2023 17:15
„Poporul evreu este singurul grup căruia nu I se dă voie să se apere pe ei înşişi” ah, sa vorbesti despre evrei ca inocenti in cazul asta e ipocrizie
alex_il_fenomeno pe 12 octombrie 2023 21:26
Era de asteptat ca si starurile sa reactioneze la actuala situatie tensionata dintre Israel si Fasia Gaza.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells