Frumuseţe din Urzeala tronurilor obţine rolul mutantei telepate Jean Grey în X-Men: Apocalypse

de Gloria Sauciuc în 23 Ian 2015
X-Men: Apocalypse are premiera în cinematografele noastre pe 27 mai 2016

X-Men: Apocalypse, film cu premiera în 2016, va avea în distribuţie versiuni mai tinere ale celor mai faimoşi mutanţi supereroi. Regizorul Bryan Singer tocmai a anunţat pe Twitter, citat de Entertainment Weekly, că Apocalypse va aduce pe marile ecrane trei noi actori, care să-i interpreteze pe Jean Grey, Cyclops, respectiv Storm.

Cel mai faimos dintre nume este cel al lui Sophie Turner, care o interpretează pe mereu „domniţa la ananghie”, sensibila Sansa Stark în serialul fantasy Urzeala tronurilor. Turner va intra în pielea telepatei Jean Grey, iniţial jucate de Famke Janssen. Colegul de platouri al lui Turner în Urzeala Tronurilor, Peter Dinklage, l-a jucat pe tipul cel rău în Days of Future Past. Desigur, dacă trendul continuă, i-am putea vedea pe Emilia Clarke, „Mama dragonilor”, jucând-o pe Psylocke, iar pe Rose Leslie, interpretând-o pe Siryn în filmul din 2018 X-Men: Excalibur, dar - fireşte - nu există nicio garanţie în acest sens.

Apocalypse va avea în distribuţie o versiune mai tânră a lui Cyclops - a nu se confunda cu versiunea care a apărut în X-Men Origins: Wolverine, un film ale cărui evenimente au fost anulate după întâmplările din The Future Past. Noul Cyclops va fi jucat de Tye Sheridan, adolescentul Joe din The Tree of Life. În Apocalypse o vom vedea şi pe Storm, mutanta capabilă să controleze vremea, iniţial jucată de Halle Berry, acum interpretată de Alexandra Shipp.

Cei trei tineri actori i se vor alătura lui Oscar Isaac, cel care a pus mâna pe rolul negativ titular. Se întorc actorii vechi ai seriei, James McAvoy, Michael Fassbender şi Jennifer Lawrence.

X-Men: Apocalypse va fi plasat în anii 1980 şi se presupune că va fi capitolul conclusiv pentru First Class X-Men, deşi există zvonuri că în film îi vom vedea pe Channing Tatum în rolul lui Gambit şi pe Wolverine (Hugh Jackman), poate chiar pe Deadpool, încarnat de către Ryan Reynolds.

Exploreaza subiecte similare:

X-Men: Apocalypse, Sophie Turner, Famke Janssen, Oscar Isaac, Tye Sheridan, Alexandra Shipp

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Bayard pe 23 ianuarie 2015 12:29
Am urmarit-o inca din primul sezon din GOT, nu doar in episoade ci si in interviuri samd. Nu cred ca e capabila pt rolul asta.... dar probabil lui Singer nici nu-i prea pasa... personajele principale o sa fie in continuare: Jackman, Mcavoy, Fassbander si Jennifer Lawrence. Restul o sa fie de umplutura.
tafalogugabriel pe 23 ianuarie 2015 19:33
Nu prea pot sa o vad ca Jean Grey :)))))) si sincer,nici nu o consider atat de grozava ca actrita,insa vom vedea ce iese.Poate va face o treaba buna,nu stii niciodata...
Dacianus pe 24 ianuarie 2015 10:01
"Frumuseţe din Urzeala tronurilor obţine rolul mutantei telepate Jean Grey în X-Men: Apocalypse".... Frumusete? Ai uitat articolul hotarat? :) Daca era dinspre X-Men, credeam ca e vreo porecla bazata pe mutatia ei, dar in GoT nu era nimeni atat de siropos sa o porecleasca asa. :D

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells