Fratele lui Pablo Escobar ameninţă că „va închide” serialul Narcos

de Gloria Sauciuc în 24 Sep 2017
„Este periculos, fără permisiunea noastră. Este ţara noastră”, a spus bărbatul

Fratele lui Pablo Escobar dă în judecată reţeaua Netflix  din cauza serialului Narcos: dacă nu primim ceea ce cerem, le închidem serialul. Bărbatul cere despăgubiri de 1 miliard de dolari.

Fratele lui Pablo Escobar, în vârstă de 71 de ani, se numeşte Roberto de Jesus Escobar Gaviria. Pe când se afla în conducerea cartelului de la Medellin, Gaviria era atât contabil cât şi asasin şef, scrie site-ul complex.com. În pofida trecutului său, Gaviria declara în 2014 că viaţa de mafiot este undeva în urmă, descriindu-se ca un om bun".

Procesul, intentat de către Escobar Inc., o companie înfiinţată de către Gaviria, a atacat pe cale legală folosirea numelui celebrului traficant în film. Gaviria, din casa lui aflată în Columbia, a recunoscut deschis dispreţul vizavi de serialul american: Nu vreau ca Netflix, sau vreun alt studio, să filmeze în Medellin ori Columbia filme despre mine ori despre fratele meu, fără permisiunea Escobar Inc., declara Gaviria.Este periculos, fără permisiunea noastră. Este ţara noastră, a spus bărbatul.

Fratele se mai referea la o scrisoare primită din partea studiourilor, pe un ton ameninţător: Dacă nu primim ceea ce solicităm, le închidem serialul. Scrisoarea la care se referea Gaviria era scrisă de către avocaţii Narcos Productions, LLC (NPL), compania din spatele seriei Netflix şi a jocului video Narcos: Cartel Wars.

În scrisoare, se observă că Gaviria a încercat să înregistreze mărcile Narcos şi Cartel Wars în 2016, însă tentativa lui a fost calificată drept frauduloasă. Gaviria însă continuă pe tonul arogant Oamenii din Silicon Valley au telefoane şi produse elegante. Însă nu cunosc viaţa adevărată şi nu ar putea supravieţui în jungla din Medellin sau Columbia. Eu am reuşit".

Comentând uciderea unui prospector de locaţii în Mexic, Gaviria adaugă: Netflix ar fi cazul să angajeze asasini plătiţi  şi gărzi de corp pentru oamenii lor".

Exploreaza subiecte similare:

Narcos

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells