„Francofonia” în presa internațională: un film fascinant despre artă și istorie

de Cinemagia în 7 Iul 2016
Noul film al regizorului rus Alexander Sokurov ajunge din 22 iulie la cinema

Francofonia, cel mai recent film al multi-premiatului regizor rus Aleksandr Sokurov, intră în cinematografele din România din 22 iulie, însoțit de cronici în marile publicații ale lumii. La premiera mondială de la Veneția, anul trecut, presa internațională semnala entuziast apariția unui nou film marca Sokurov despre un mare muzeu, la 13 ani după capodopera Arca rusească (2002).

„Francofonia, o bogată meditație asupra Luvrului și a destinului său în cel de-al doilea război mondial, e imposibil de inclus într-o categorie anume. Din trailer ai putea crede că este, în mare, o dramatizare a relațiilor incerte dintre directorul Luvrului și ofițerul nazist însărcinat cu prezervarea patrimoniului artistic al Franței. Vizionarea lui lasă însă loc unei imagini mai ample”, scrie publicația americană „Variety”.

Francofonia spune povestea captivantă a doi oameni remarcabili: directorul Muzeului Luvru, Jacques Jaujard, și contele Franziskus Wolff-Metternich, ofițer al celui de-al Treilea Reich. Mai întâi inamici, apoi aliați, cei doi devin motorul din spatele protejării Luvrului în mijlocul unuia dintre cele mai sângeroase conflicte din istorie.

„Filmând în interiorul Luvrului, cu acces nelimitat la întreaga colecție (Muzeul Luvru este producător asociat la coproducția franco-germano-olandeză), Sokurov face paradă de opere de artă: de la o sculptură a unui bărbat, veche de 9000 de ani, la Mona Lisa sau Victoria din Samothrace. Atunci când ajunge în sala cu sculpuri și frize din Asiria, devine și mai clară ideea că ocrotirea artei înseamnă de fapt ocrotirea civilizației”, scrie „The Hollywood Reporter”.

Renumitul regizor rus declara că unul dintre marile sale visuri este o serie de filme despre mari muzee: Ermitaj, Luvru, Prado, Muzeul Britanic. „Cine am fi fără muzee?”, se întreabă Sokurov. Ce am fi ajuns dacă Parisul ar fi fost bombardat în cel de-al doilea război mondial? Cât de straniu este că asta nu s-a întâmplat și că, în timp ce totul se distrugea, Parisul rămânea un sanctuar? „Ideile lui Sokurov au o profunzime filosofică și o bogăție aproape nemaiîntâlnită în cinematografie. Atunci când arată un deget roz și grăsuț cum se întinde să atingă mâna unei statui de marmură, simți cum timpul însuși se scurtcircuitează”, notează „The Telegraph”.

„Francofonia este un eseu fascinant, o meditație despre artă, istorie și felul în care umanitatea se vede pe sine”, îl descrie „The Guardian”. „E un film uman, emoționant și vulnerabil, de la pactul stângaci dintre Jaujard și Wolff Metternich, care într-o lume mai bună ar fi fost prieteni, până la operele de artă scoase din Luvru înainte de ajungerea nemților în Paris”, notează și „The New Yorker”.

Alexander Sokurov este autorul unor filme precum Faust, premiat cu Leul de Aur la Veneția în 2011, Alexandra (2007), The Sun (2004), Father and Son (2003) sau Mother and Son (1997), toate selecționate și premiate în marile festivaluri.

Francofonia a fost lansat în cadrul celei de-a 72-a ediții a Festivalului de la Veneția, unde a câștigat Premiul FEDEORA pentru Cel mai bun film european, și va fi distribuit în România de Transilvania Film, din 22 iulie.



Exploreaza subiecte similare:

Francofonia, Aleksandr Sokurov

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells