Fondul German finanțează cu 1 milion de euro serialul Homeland, pentru un sezon 5 filmat în Berlin

de Gloria Sauciuc în 2 Iun 2015
Sezonul cinci al serialului „Homeland” începe marţi filmările la Berlin

Fondul german pentru film şi televiziune Medienboard, care sprijină producțiile din Berlin și din regiunea înconjurătoare land-ului Brandenburg (situat în estul Germaniei), va contribui la costurile de producție ale sezonului cinci din „Homeland: Reţeaua terorii” cu 1 milion de euro (1,1 milioane de dolari), anunță publicația Variety. Noul sezon începe filmările marți la Berlin.

Subvenția vine din noul program Medienboard de finanțare a serialelor, care a fost lansat la începutul anului. Starurile serialului, Claire Danes, Rupert Friend şi Mandy Patinkin, vor filma în Berlin la Studio Babelsberg şi în locaţii din oraș și din regiunea înconjurătoare. Distribuţia integrală a noului sezon va fi anunțată în curând de Showtime, care difuzează serialul în SUA.

Ştirile despre filmările din Germania au apărut pentru prima dată în timpul PaleyFest în luna martie, anunțate tot de publicația Variety. Producătorul executiv Alex Gansa a lăsat, de asemenea, să-i scape că serialul va sări în viitor doi ani și jumătate de unde a rămas la sfârșitul sezonului patru, în decembrie, iar Carrie Mathison, personajul interpretat de Claire Danes, nu ar mai fi un ofițer CIA. Ulterior s-a anunţat că Mathison va fi angajată de o firmă de securitate privată din Berlin. Showtime a anunţat că sezonul cinci se va filma în Berlin la sfârșitul lunii aprilie. Sezonul patru a fost filmat anul trecut în Cape Town, Africa de Sud, acțiunea din film petrecându-se în Pakistan.

Preşedintele Medienboard, Kirsten Niehuus, a comentat într-o declaraţie: „Suntem cu toții fani înrăiţi, și foarte mândri să fim gazda Homeland pentru sezonul următor. După un lung istoric de producţie a unor lungmetraje naționale și internaționale uimitoare, regiunea capitalei este mai mult decât pregătită pentru trecerea la seriale”.

Filmele de lungmetraj care au primit sprijinul Medienboard includ producții de Hollywood precum „Hotel Grand Budapest”, de Wes Anderson , „Ticăloşi fără glorie”, de Quentin Tarantino și „Atlasul norilor”, cu Tom Hanks , dar și numeroase filme artistice internaționale, precum „Somn de iarnă”, câștigătorul de la Cannes de anul trecut. Medienboard a finanțat două co-producții internaționale care au intrat în selecția oficială la Cannes din acest an: „Futatsume no mado/Still the Water” de Naomi Kawase și „Lamb” de Yared Zeleke.

Exploreaza subiecte similare:

Homeland

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Ghemot pe 2 iunie 2015 16:57
Așteptăm cu nerăbdare și un sezon mai „european” al acestui serial de succes!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells