Într-o încercare temerară de a afla ce ne așteaptă pe toți după moarte, câțiva prieteni, colegi la medicină, concep un plan prin intermediul căruia, unul câte unul, să-și provoace oprirea temporară a oricărei activități cerebrale, pentru a „simți” moartea înainte de a fi readuși la viață. Unii dintre ei sunt „uciși” și apoi înviați cu amintiri extrem de puternice, iar experimentul este considerat un succes. Dar, deși pare că au câștigat mai mult decât își propuseseră inițial, trecutul pur și simplu dă buzna peste ei, bântuindu-i.
Flatliners este un sequel al filmului din 1990, cu Nina Dobrev, Ellen Page, Kiefer Sutherland (şi în distribuția primului film Flatliners/Dincolo de moarte), plus Diego Luna (Rogue One).
Fricile puternic viscerale - precum cea de înălţime, de viteză excesivă, de lifturi (a cădea în gol), de înec ni se reactivează ca spectatori şi ne ţin încordaţi pe tot parcursul filmului, odată ce coşmarul pe care îl trăieşte fiecare protagonist se dezvăluie. Teama de moarte, însă, e cea pe care personajele o înving, făcându-ne curioşi faţă de experimentul lor. La un nivel mai puţin instictual, vina, remuşcările sunt cele care domină personajele, aflate - după experiment - în căutarea izbăvirii.
Flatliners poate fi destul de haunting pentru oricine prin tema sumbră/morbidă şi viziunile trăite de personaje în cele câteva minute între oprirea inimii și moartea cerebrală, viziuni care continuă cu intensitate sporită după resuscitare. Însă surprizele sunt doar la nivel de estetică a coşmarului trăit de fiecare personaj şi referitor doar la fantomele/demonii care îi bântuie pe nefericiţii protagonişti.
Până la final, nu aflăm cum e viaţa de după moarte, ci cum arată cele mai negre coşmaruri/viziuni ale protagoniştilor.
Prima răsturnare cu adevărat majoră - mid-point - apare destul de târziu în economia filmului, odată cu moartea unuia dintre personaje. Nu e explicată până la capăt premisa horror-SF (cum anume se leagă călătoria aceasta „dincolo” de apariţiile bântuitoare ce trezesc conştiinţa eroilor).
Personajele au un back-story abia schiţat şi de aceea nu ne putem ataşa de ele. Ne pasă prea puţin că sunt carne de tun pentru apariţiile demonice, fantomatice. Totuşi, interpretarea actorilor e bună. Diego Luna are autoritate/prestanţă în rol de medic iar dinamica dintre cei cinci studenţi la medicină e funcţională.
