Flashback Festivalul Filmului European la Bistro Chez Elvire

18 Aug 2014
Sâmbătă şi duminică proiecţii gratuite cu două apreciate producţii greceşti

Două dintre filmele greceşti care au atras atenţia publicului la Festivalul Filmului European sunt reluate sâmbătă şi duminică, 23-24 august 2014, începând cu ora 21.30, la Bistro Chez Elvire, în curtea Institutului Francez, Bd. Dacia nr. 77.

Preşedinţia elenă a Uniunii Europene a fost marcată în luna mai a acestui an printr-un concert şi o gală de deschidere în culorile şi spiritul Greciei. Dintre cele trei filme greceşti care au impresionat la a XVIII-a ediţie a Festivalului Filmului European, September (2013) şi Eterna întoarcere a lui Antonis Paraskevas (2013) au fost recunoscute prin premii şi nominalizări la festivaluri de film de renume. Proiecţiile celor două filme se desfăşoară şi de această dată cu sprijinul Fundaţiei Culturale Greceşti din Bucureşti.

September (r. Penny Panayotopoulou) este un film liniştit, precum luna septembrie: melancolic, aproape mut şi plin de speranţă. Ana este întristată de moartea câinelui ei, Manu, şi se refugiază în familia fericită a vecinilor. Treptat nevoile ei devin excesive, iar familia de peste drum, spre deosebire de Manu, nu are nevoie de afecţiunea Anei. Filmul a fost nominalizat la Globul de cristal din cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Karlovy Vary (2013), unul dintre cele mai importante festivaluri de film din Europa Centrală şi de Est.

În Eterna întoarcere a lui Antonis Paraskevas (r. Elina Psikou), Antonis Paraskevas este eroul tragic al cărui sfârşit este inevitabil. Ajuns într-un hotel de pe malul mării, care este închis în perioada iernii, acesta cutreieră de unul singur împrejurimile. Însă, într-o zi, vede la programul de ştiri că binecunoscutul jurnalist Antonis Paraskevas este dat dispărut. Un film despre supravieţuire şi nemurire, premiat la Festivalul de Film de la Salonic, în 2013, şi la Festivalul Internaţional de Film de la Karlovy Vary, în 2012.

Festivalul Filmului European a avut loc anul acesta în perioada 9 - 15 mai la Bucureşti şi 16 - 18 mai la Târgu Mureş. Festivalul a fost organizat de Institutul Cultural Român împreună cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România, sub egida EUNIC, cu sprijinul ambasadelor şi centrelor culturale ale ţărilor europene. Ediţia din acest an a adus cinefililor un număr de 42 de filme (drame, comedii, filme biografice, documentare şi de animaţie, de lungmetraj şi scurtmetraj) din 25 de ţări.

Ambasador onorific al ediţiei din 2014 a Festivalului Filmului European a fost regizorul Adrian Sitaru.

Bistro Chez Elvire, situat în grădina Institutului Francez, în vecinătatea Cinematografului Elvire Popesco, e un spaţiu cultural outdoor de întâlnire destinat iubitorilor de film, de teatru, de cultură franceză şi al celor care caută o alternativă la terasele aglomerate din centrul istoric al Bucureştiului. Continuând seria manifestărilor culturale de anul trecut, Chez Elvire găzduieşte săptămânal proiecţii de filme, piese de teatru în aer liber, târguri, pop-up shop-uri şi alte eveniment speciale.

Intrarea este liberă.

Exploreaza subiecte similare:

Penny Panayotopoulou, September, I aionia epistrofi tou Antoni Paraskeva, Elina Psikou

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells