Finalul lui Game of Thrones va fi diferit de cel din cărţi, spune George R.R. Martin

de Cristina Grigore în 27 Mar 2019
Sezonul opt al serialului Game of Thrones debutează la HBO pe 15 aprilie

În câteva săptămâni, HBO va lansa sezonul opt şi ultimul din saga fantasy Cântec de Gheaţă şi Foc. Pentru că ultimele volume ale epopeii literare după care a fost adaptat serialul nu au văzut încă lumina tiparului (este vorba despre cărţile 6 şi 7 - The Winds of Winter şi A Dream of Spring), realizatorii lui Game of Thrones s-au trezit pe un teritoriu necunoscut, astfel că au fost nevoiţi să vină cu un final al serialului independent de cel literar.  

Printre fanii GOT există încă temerea că următoarele episoade ar putea deconspira sfârşitul imaginat de George R.R. Martin pentru celebra sa serie de cărţi, însă chiar autorul îi asigură, într-un interviu acordat publicaţiei Rolling Stone, că acest lucru nu se va întâmpla şi că a făcut unele modificări în cărţi tocmai pentru a ţine cititorii în suspans (chiar dacă au văzut serialul).

„M-am mişcat foarte încet cu aceste cărţi. Punctele cele mai importante ale finalului vor fi lucruri pe care le-am spus deja în urmă cu cinci-şase ani. Dar este posibil să existe şi multe schimbări; vor fi multe lucuri adăugate, de asemenea”, a explicat Martin.

Autorul a avut destul timp să termine seria – a cincea carte, A Dance of Dragons, a fost lansată în 2011, la numai o lună după ce s-a încheiat primul sezon Game of Thrones. Până în iunie 2016 însă, R.R. Martin a publicat sample-uri din 11 capitole ale lui The Winds of Winter – cărora le-au fost dedicate ample analize în mediul online. În aprilie 2018, autorul a anunţat pe blogul său lansarea lui Fire & Blood, volumul despre istoria casei Targaryen - ce a ajuns pe piaţă în noiembrie, anul trecut. Data de lansare a lui The Winds of Winter, la care Martin încă mai lucrează, a fost schimbată în mai multe rânduri şi nu a fost încă fixată.

Sezonul opt al serialului Game of Thrones debutează pe 15 aprilie. Urmărește sezonul final al seriaului Game of Thrones pe HBO GO!

Exploreaza subiecte similare:

George R.R. Martin, Game of Thrones

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells