Filmul „O poveste siciliană”, în regia italienilor Antonio Piazza și Fabio Grassadonia, intră în cinematografele din România pe 6 iulie. Proiectat în premieră mondială în deschiderea secțiunii Semaine de la Critique, la festivalul de la Cannes, în 2017, filmul reia povestea lui Romeo și a Julietei, plasând-o în realitatea crudă a mafiei siciliene, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.
Regizorii Antonio Piazza și Fabio Grassadonia sunt cunoscuţi pentru filmul Salvo, care a avut premiera la Festivalul de film de la Cannes în 2013, unde au câştigat premiul pentru Cel mai bun film și Premiul Révélation France 4 în Semaine de la Critique. Cei doi au regizat în 2010, Rita, unul dintre cele mai premiate scurtmetraje italiene din ultimii ani, cu peste 40 de premii și selecții în circa o sută de festivaluri.
Noul lor film, O poveste siciliană (Sicilian Ghost Story), a deschis secțiunea Semaine de la Critique în 2017, la Cannes, și a fost distins cu Nastro d’Argento pentru imagine și decor. Recent filmul a câștigat premiul David di Donatello pentru Cel mai bun scenariu adaptat, după ce în faza de scenariu, în 2016, proiectul a câștigat Sundance Institute Global Filmmaking Award.
De această dată cei doi abordează un subiect cunoscut și mediatizat în Italia anilor ’90, dispariția lui Giuseppe Di Matteo, de 12 ani. Filmul are la bază proza scurtă a autorului Marco Mancassola, „Un cavaliere bianco” și prezintă o realitate crudă care capătă valențe de fabulă, cu ramificații profunde, „Cosa Nostra prin ochii Fraţilor Grimm” după cum apreciază Variety.
Regizorul Antonio Piazza a vizitat România anul trecut, fiind prezent la festivalul Les films de Cannes à Bucarest, atât în capitală, cât și la edițiile regionale din Arad și Brașov, unde filmul a avut proiecții în premieră în România.
Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Les Films de Cannes à Bucarest, Antonio Piazza declara: „Am avut povestea asta in minte foarte mult timp. Când ne-am apucat de scris și de regizat filme ne-am gândit la ea, dar ne-am temut că poate e prea dureros, iar o abordare realistă ar fi fost o repetare a ororii din anii ‘90. Singura modalitate în care puteam realiza acest film, era adăugându-i o dimensiune fantastică, care să îi aducă lui Giuseppe dragostea de care nu a avut parte.”
