Filmul cu Kevin Spacey, Billionaire Boys Club, a avut încasări de numai 618 dolari la debut

de Cristina Grigore în 21 Aug 2018
Realizat înainte de acuzațiile de hărțuire sexuală, filmul a avut o lansare limitată

Ultimul film al lui Kevin Spacey, Billionaire Boys Club, realizat înainte ca acuzațiile de hărțuire sexuală asupra sa să apară, a fost lansat pe 17 august în Satele Unite, însă încasările nu au depășit suma de 618 dolari, scrie publicația The Guardian.

Filmul a avut parte de o lansare discretă, în doar 11 orașe americane, iar premiera a ocolit metropolele New York și Los Angeles. Previziunile sunt cât se poate de slabe în ceea ce privește viitorul încasărilor - vor ajunge cu greu și la 1000 de dolari, spun analiștii de box office.

După dezvăluirile actorului Anthony Rapp (Star Trek: Discovery) din octombrie 2017 – în urma cărora Spacey și-a cerut scuze și a admis că este homosexual - alți opt membri ai serialului în care actorul avea rol central, House of Cards, l-au acuzat de hărțuire sexuală și comportament neadecvat.

În urma acestor incidente, al șaselea sezon al serialului a fost amânat, iar Spacey a fost concediat de Netflix. În plus, International TV Academy a retras premiul Emmy pe care urma să i-l acorde, iar producătorii lui All the Money in the World l-au scos din distribuția filmului cu doar o lună înainte de lansare și au refilmat toate scenele în care actorul apărea. Înlocuitorul său a fost Christopher Plummer.

Billionaire Boys Club spune povestea unui grup de tineri afaceriști din Los Angeles-ul anilor ’80, care pun la cale o schemă de îmbogățire rapidă, ale cărei consecințe se dovedesc a fi mortale atât pentru ei, cât și pentru cei din jurul lor. Mai fac parte din distribuție Ansel Elgort și Taron Egerton.

Exploreaza subiecte similare:

Kevin Spacey, Billionaire Boys Club, House of Cards, All the Money in the World, Christopher Plummer, Ansel Elgort, Taron Egerton, Anthony Rapp

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
carmen_angelus_romila pe 21 august 2018 13:07
Iata ca se mai intampla si la case mai mari ca o realizare mai putin reusita si o bublicitate mai slaba sa duca si la astfel de rezultat.
cavallioty pe 22 august 2018 09:07
mai omule tu comentezi doar ca sa te afli in treaba? iti explica si in articol motivul pentru incasarile slabe si tu zici ca publicitate mai slaba,daca trebuie sa faci un numar de comentarii pentru un rank nu inseamna ca trebuie sa scrii numai tampenii pe aici
cristi_gabriel pe 24 august 2018 11:35
Corect!
marius7x pe 22 august 2018 17:24
Explicatiile sunt altele: https://deadline.com/2018/08/kevin-spacey-billionaire-boys-club-box-office-bomb-1202448894/

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells