Filmul „Coborâm la prima” înduioșează

de Gloria Sauciuc în 24 Oct 2018
Camera lui Tedy Necula valorifică spațiul claustrofob al vagonului de metrou intrând în sufletul acestor personaje, cu povești personale demne de a fi descoperite

Coborâm la prima, cu premiera în cinematografele noastre pe 26 octombrie, e un slalom într-un spațiu claustrofob între povești și personaje, cu surprize oferite de backstory-ul unora dintre eroi, cu câteva lecții servite, uneori cam didacticist, cu actori români veterani ce aduc bucuria de a-i vedea evoluând în același cadru și interpretări bune de la unii debutanți.

Coborâm la prima are puterea de a face, ca în replica personajul lui Constantin Cotimanis, să se oprească timpul în loc pentru ca noi să urmărim povestea, pentru a-i cunoaște mai bine pe acești eroi forțați de împrejurări să stea blocați laolaltă, într-un vagon de metrou oprit accidental între stații.

Filmul îi va face și pe cei mai puțin impresionabili dintre noi să verse o lacrimă la monologul personajul lui Constantin Cotimanis, raisonneur-ului filmului.

Regizorul debutant în lungmetrajul de ficțiune Tedy Necula (29 de ani) are ambiția de a lucra simultan cu peste 15 actori pentru a schița portrete și povești. Filmul vorbește despre prejudecați, uneori apelând la clișee, punctează un moment în timp pentru această poveste fără vârstă legându-i pe unii eroi de evenimentele dramatice de la Colectiv și face în așa fel încât să vrem să vedem mai departe povestea fiecărui personaj.

Unele replici stângace și personaje îngroșate sunt contrabalansate de mici secvențe ca niște mici bijuterii: e vorba de câteva „schițe” care aduc fiecare în parte câte ceva filmului - momentele cu Victoria Cociaș și Constantin Drăgănescu aduc căldură, apoi momentul în care personajele lui Tudorel Filimon și al lui Constantin Cotimanis interacționează înduioșează. Emilian Oprea își face și el personajul captivant. Eroii jucați de Tedora Mareș și Adrian Păduraru se confruntă și ei cu o dramă - afacerea de familie a intrat în insolvență... Tedy Necula oferă în film și perspectiva unui copil autist - fiul personajului jucat de actrița Ela Ionescu; lumea văzută de personajul copilului ne face să reflectăm asupra modului în care ar putea să perceapă lumea copiii cu această afecțiune.

Camera lui Tedy Necula valorifică spațiul claustrofob al vagonului de metrou intrând în sufletul acestor personaje, cu povești personale demne de a fi descoperite. Eroii sunt un preot ascuns în straie civile, un pușcăriaș proaspăt eliberat, o asistentă medicală, o tânără însarcinată, trei studenți, un cuplu de bătrâni, o pereche de părinți îndurerați de dispariția fiului lor, trei tipi gălagioși, un dansator gay, vreo două fete din Republica Moldova… Regizorul și scenarista debutantă Alexandra Axinte au o atitudine duioasă față de acești eroi ai lor, care - cu toții, până la urmă, obțin, într-un fel sau altul, mântuirea.

Coborâm la prima este un lungmetraj independent.

Exploreaza subiecte similare:

Coborâm la prima

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
carmen_angelus_romila pe 27 octombrie 2018 10:59
Pare destul de interesanta aceasta drama romantica propusa de cinematografia romaneasca si sper ca acest film, "Coborâm la prima", sa aiba toate ingredientele necesare pentru a satisface publicul amator.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells