Un film biografic, Rodin are sarcina destul de ingrată să reconstruiască personalitatea, altfel multifaţetată şi controversată, a sculptorului francez Auguste Rodin, surprins la vârsta la care artistul primește primele comenzi de la stat, şi când are o relaţie furtunoasă cu Camille Claudel, o sculptoriţă cu douăzeci de ani mai tănără.
Filmul este destul de clişeistic în portretizarea unui artist faimos - Rodin, cu barbă, se poartă licenţios, seducător şi uşor excentric, asemenea unui faun bătrân - adică exact aşa cum ne-am aştepta să se poarte un sculptor faimos în pragul bătrâneţii, iar mai tânăra lui iubită este - la fel de previzibil - capricioasă şi, aşa cum spune biografia, cu severe probleme emoţionale.
Totuşi, mai ales că vorbeşte despre un artistic plastic, filmul beneficiază de o imagine excelent realizată: culori pastelate în game de bej şi tonuri de albastru, sub lumina difuză de cer înnorat a Parisului, care nu aruncă nici lumini intense şi nici umbre tăioase.
În film apar episodic personajele reale Claude Monet şi Paul Cézanne, pictori şi prieteni ai artistului, iar directorul de imagine face un efort - reuşit - să creeze o imagine la fel de picturală.
De câteva ori, personajul este decupat cu o aureolă luminoasă pe un contur întunecat - însă mai frecvent evoluează între tonuri de gri, unele colorate.
O comparaţie cu The Danish Girl vine la îndemână, un film la fel de pictural - şi de asemenea cu protagonişti artişti plastici. Imaginea salvează un film de altfel previzibil.
