Am trecut în revistă toate premierele toamnei şi tare ne e teamă că trebuie să aşteptăm noiembrie pentru o lună cu adevărat "grea" în ceea ce priveşte filmele din cinematografe. Septembrie şi octombrie, chiar dacă nu duc lipsă de premiere interesante, sunt dominate de titluri ori de prea mică anvergură, ori prost primite de critici, ori cu subiecte prea des abordate. Iată ce aşteptăm noi în septembrie.
Blue Jasmine/6 septembrie
Mulţi spun că revenirea lui Woody Allen pe teritoriul Statelor Unite l-a făcut pe prolificul regizor şi scenarist să fie în plină formă: Blue Jasmine a fost lăudat pentru distribuţia excelentă condusă de Cate Blanchett, dar şi pentru reexplorarea temelor favorite ale regizorului, alienarea şi criza personală. Povestea se învârte în jurul lui Jasmine (Blanchett), care ajunge la San Francisco pentru a sta cu sora ei (Sally Hawkins). Până nu demult punctul central al unui grup de prieteni înstăriţi şi fără nicio grijă, Jasmine îşi dă viaţa peste cap când se trezeşte practic falită şi nevoită se ceară ajutorul rudelor pe care nu le-a cultivat deloc în anii de fericire. Se spune deja că Allen va fi din nou nominalizat la Oscarul pentru Cel mai bun scenariu.
Weekendul următor este dominat ori de un Hollywood neconvingător (din punctul de vedere al cronicilor), ori de filme de festival. Bernardo Bertolucci revine cu Eu şi tu, o dramă despre un adolescent, Lorenzo, care descoperă că sora sa vitregă este dependentă de heroină, şi Ploaie de vacanţă, producţie chiliană premiată la cea mai recentă ediţie a festivalului Transilvania.
Contraofensiva hollywoodiană se bazează pe Instrumente mortale: Oraşul oaselor, film ce vrea să refolosească creaturi supranaturale pentru a vorbi de probleme adolescentine. Nu ştim cum vor reacţiona adolescenţii la această ecranizare după seria de romane a Cassandrei Clare, dar criticii nu prea au fost încântaţi: în SUA doar 12% dintre cronici au fost pozitive, spun cei de la Rottentomatoes, spre deosebire de onorantul 90% al lui Blue Jasmine. Copiii şi familiile ar putea fi interesaţi de Planes/Avioane, noua animaţie Disney iniţial destinată să fie lansată direct pe DVD, dar adusă pe ecrane. Reacţia criticilor a fost similară Instrumentelor: 26% cronici pozitive, cel mai scăzut procent din întreaga istorie a animaţiilor Disney.
Riddick/13 septembrie
Acum aproape 13 ani, Pitch Black venea parcă de nicăieri şi îl transforma pe Vin Diesel într-un star al filmelor de acţiune. Sequelul a fost pentru mulţi o dezamăgire, aşa că nu-i de mirare că aceeaşi echipă se reîntoarce la prima formulă (o planetă neprimitoare, un erou solitar şi un grup de oameni care depind de acesta ca să supravieţuiască) pentru a atrage din nou atenţia. Noi ne dorim chiar mult ca Riddick să ne placă şi să nu fie aşa de simplist pe cât par a anunţa prea multele trailere lansate de compania producătoare. Până la urmă, din punctul de vedere al entertainmentului lipsit de pretenţii, noua aventură a eroului care poate vedea în cea mai adâncă beznă este tot ce pare septembrie să ofere mai bun!
Tot pe 13 septembrie avem şansa să vedem cel mai recent film al lui Wong Kar Wai, cu Tony Leung în rolul titular: The Grandmaster este povestea marelui expert în arte marţiale Ip Man, printre ai cărui învăţăcei s-a numărat şi Bruce Lee. Wong Kar Wai foloseşte o tehnică extrem de stilizată de filmare pentru a descrie marile provocări ale vieţii maestrului şi sacrificiile pe care a fost nevoit să le facă. Tot pe 13 septembrie vedem Love Building, o comedie romantică regizată de Iulia Rugină, cu o mulţime de actori tineri în cadru, ansamblu dominat de trio-ul Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol şi Dorian Boguţă.
Era şi timpul!/About Time - 20 septembrie
Călătoria în timp este una din temele predilecte ale genului SF, dar iată că ea este folosită în About Time/Era şi timpul! ca motor pentru o comedie romantică. Nu foarte demult am întâlnit subiectul folosit pentru o dramă romantică, Soţia călătorului în timp (cartea este cu câteva clase deasupra filmului, dar şi el este destul de reuşit), aşa că de-abia aşteptăm să vedem premisa explorată în cheie comico-romantică. Ca să vezi, Mary, eroina din About Time, este tot Rachel McAdams, iar problemele ei temporale încep când îl întâlneşte pe neîndemânaticul Tim (Domhnall Gleeson). Acesta are abilitatea de a călători în timp şi se foloseşte de ea pentru a o cuceri pe Mary, doar că o greşeală făcută la momentul nepotrivit şterge din memoria fetei orice amintire a relaţiei lor. About Time pare a fi cea mai interesantă încercare pe tărâmul comediei romantice din septembrie.
Tot pe 20 septembrie, Paranoia ne îndeamnă să verificăm dacă Liam Hemsworth are aceeaşi carismă ca şi fratele său Chris Hemsworth, aşteptat pe ecrane o săptămână mai târziu în Rush. Liam face echipă cu Gary Oldman şi Harrison Ford pentru a spune o poveste despre cât de periculos poate fi spionajul tehnologic la nivel înalt.
Rush - 27 septembrie
Ştim deja că Ron Howard are un ochi excelent pentru filme biografice, iar Frost/Nixon (omul de presă britanic a murit chiar ieri), Cinderella Man şi A Beautiful Mind stau dovadă. Regizorul care se va apuca în curând de filmărea noii ecranizări după Dan Brown, Inferno, ne poartă câteva decenii în urmă, în toiul unor curse de Formula 1 pe viaţă şi pe moarte. Niki Lauda (Daniel Brühl) şi James Hunt (Chris Hemsworth) sunt protagoniştii uneia dintre cele mai intense rivalităţi din lumea vitezei, iar Ron Howard îşi ia avânt alături de eroi cu ajutorul scenaristului Peter Morgan (The Queen). Pe afiş apar şi Olivia Wilde, dar şi actriţa de origine română Alexandra Maria Lara.
Concurenţa este reprezentată de Justin Timberlake şi Ben Affleck în Joc riscant, un thriller din lumea jocurilor de noroc online. Am văzut destule de filme cu eroi simpatici care se implică de voie, de nevoie, în zone gri spre negru ale legii şi apoi se miră că lucrurile ies prost ca să ne întrebăm ce poate aduce nou Joc riscant, dar cu siguranţă o să-i dăm o şansă.
Care ţi se pare cea mai interesantă premieră a lui septembrie?
Filmele lunii septembrie 2013
de
Ştefan Dobroiu
în 1 Sep 2013
Află recomandările Cinemagia în ceea ce priveşte oferta cinematografelor!
Exploreaza subiecte similare:
Blue Jasmine, Woody Allen, Cate Blanchett, Bernardo Bertolucci, Io e te, Tanta agua, The Mortal Instruments: City of Bones, Planes, Riddick, Pitch Black, Vin Diesel, Ron Howard, Chris Hemsworth, Liam Hemsworth, Harrison Ford, Gary Oldman, Ben Affleck, Justin Timberlake, Rachel McAdams, About Time, paranoiaAlte știri din cinema

Actualitate
Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler
Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Ştiri cinema
Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului
Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Cronică
Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie
Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Blockbuster
Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"
Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday
Spune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2028
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2026
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- Funny Money: The Dane Cook Story
- Don't Look Back in Anger
- Sara Bareilles: Good Grief
- If I Go Will They Miss Me
- Double Trouble
- Onslaught
- Crawlers
Filme populare
Premiere cinema
În curând la cinema
- Mutiny
- Fuori
- The Dog Stars
- One Night Only
- Sacrifice
- Handbook for Superheroes
- Fall 2: Deadpoint
- Cars
- Don't Look Back in Anger
- By Any Means
- Le crime du 3e étage
- Dosarele orașului alb
- Practical Magic 2
- Coyote vs. Acme
- Iertarea
- Redoubt
- Cats in the Museum: Treasures of Egypt
- 3 zile în septembrie
- Resident Evil
- Heart of the Beast
- Runner
- Los domingos
- Atlasul Universului
- Hope
- Avengers: Endgame
- Gentle Monster
- Calle Málaga
- Verity
- Girl in the Clouds
Filme noi în SUA
- Cliffhanger
- Sense and Sensibility
- Clayface
- Forgotten Island
- Digger
- The Legend of Aang: The Last Airbender
- Other Mommy
- Street Fighter
- The Cat in the Hat
- The Hunger Games: Sunrise on the Reaping
- Focker-in-Law
- Game of Power
- Zero A.D
- Avengers: Doomsday
- Dune: Part Three
- The Angry Birds Movie 3
- Werwulf
- Jumanji: Open World
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Filmele lunii septembrie 2013
Părerea ta
Spune-ţi părereaRiddick si Blue Jasmie,celelalte nu suna interesante