Filme româneşti susţinute de fondul Eurimages

de Ştefan Dobroiu în 25 Iun 2013
Florin Şerban şi Monica Lăzurean-Gorgan primesc sprijin de Uniunea Europeană

Box/Îmi curgi prin vine, de Florin Şerban, şi documentarul Circuit/Green, Green, Green, de Monica Lăzurean-Gorgan, Ebba Sinzinger şi Michaela Kirst, au primit sprijin financiar la cea mai recentă reuniune a comitetului Eurimages, se precizează într-un comunicat al Centrului Naţional al Cinematografiei. Eurimages a acordat sprijin unui număr de 21 de proiecte din toată Uniunea Europeană, suma totală împărţită ridicându-se la aproape şapte milioane de euro.

Îmi curgi prin vine este noul proiect al lui Florin Şerban, premiat în lumea întreagă pentru debutul său Eu când vreau să fluier, fluier. Proiectul aflat acum în dezvoltare beneficiază de un ajutor de 220.000 de euro din partea Eurimages, sumă ce dublează cei 845.000 de lei primiţi în 2011 de la CNC. Pentru Circuit, Eurimages a rezervat 130.000 de euro.

Printre beneficiarii sesiunii de finanţare Eurimages se numără şi distribuitorul român Clorofilm, care primeşte 50.000 de euro pentru distribuirea a cinci filme europene în ţară, dar şi Transilvania Film, susţinut cu 6.000 de euro pentru distribuirea a două filme.

Exploreaza subiecte similare:

Florin Şerban, Monica Lăzurean-Gorgan, Îmi curgi prin vine, Eu când vreau să fluier fluier

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
xerses pe 25 iunie 2013 20:32
Cand e vorba de primit bani, foarte bine!
alex_il_fenomeno pe 17 iulie 2013 13:23
Ma bucura aceasta veste, poate vor iesi filme mult mai bine lucrate.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells