Filmările la noul The Crow vor începe în ianuarie

de Cristina Grigore în 7 Sep 2016
Jason Momoa se pregăteşte de Eric Draven după Aquaman

A trecut multă vreme de la prima ştire legată de producţia lui The Crow. Amânările succesive, datorate diverselor obstacole legate de producţie, regizori şi actorul principal, sunt acum istorie, căci pelicula va începe filmările în luna ianuarie, potrivit unor apropiaţi ai echipei de realizatori, scrie TheWrap.com.

Filmul va fi o nouă adaptare a benzilor desenate ale lui James O’Barr, ce au dobândit statutul de cult clasic. Nu se ştie însă cum va aborda regizorul Colin Hardy povestea şi cât de mult se va apropia de celebra ecranizare din 1994, în care Bradon Lee a jucat sub indicaţiile lui Alex Proyas. În centrul acţiunii se află Eric Draven, victima unei crime, care revine din morţi şi este ajutat de un misterios corb să-şi răzbune moartea, alături de cea a logodnicei sale.

Protagonistul noului The Crow este Jason Momoa, care-şi  va intra în rol imediat după ce încheie filmările la Justice League, unde îl interpretează pe Aquaman. După ce a avut o scurtă apariţie şi în Batman V Superman: Dawn of Justice, Momoa îl va juca pe Aquaman într-un film de sine stătător ce se va lansa în 2018.

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
spartacus pe 8 septembrie 2016 13:20
Singurul film de succes din aceasta ”serie” va rămâne cel original cu Brandon Lee, parerea mea. Restul sunt si vor rămâne ”de umplutură”.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells