Film de Bobby Păunescu, selectat la Sundance

de Ştefan Dobroiu în 15 Dec 2014
Palatul pionierilor B'92 se va lansa în România în cursul primăverii

Cel mai nou lungmetraj al lui Bobby Păunescu (Francesca) a fost selectat la Festivalul Internaţional de Film de la Sundance, cel mai celebru festival american, anunţă Variety. Palatul pionierilor B'92 va fi proiectat în secţiunea Evenimente speciale a festivalului.

Filmul ne poartă în 1992, în grupul unor liceeni afectaţi de drama a doi colegi convinşi că s-au îmbolnăvit de SIDA după ce şi-au pierdut virginitatea într-un bordel. Bobby Păunescu a declarat pentru Cinemagia că pentru premiera românească a filmului vizează luna martie.

"O idee a creat o şcoală, un grup de studenţi (foarte talentaţi) au avut curaj şi s-au înscris, au studiat, s-au pregătit şi în 7 zile (main photography) cu un scenariu bazat pe improvizaţie structurată au făcut un film. Atât ei cât şi echipa de producţie au crezut în... subsemnatul. Filmul a fost selecţionat oficial la festivalul de film de la Sundance - cel mai important festival de film din America. Congrats to you all!!! Its just the beginning!", a scris Bobby Păunescu pe pagina de Facebook a companiei producătoare, Mandragora Movies.

Palatul pionierilor B'92 a fost produs independent, fără fonduri de la Centrul Naţional al Cinematografiei. Filmul este produs în colaborare cu Solar - Indie Junction şi a beneficiat de un buget de un milion de dolari. Filmările au avut loc în luna mai.

Următoarea ediţie a festivalului de la Sundance va avea loc între 22 ianuarie şi 1 februarie 2015.

Exploreaza subiecte similare:

Bobby Păunescu

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells