Estimările de încasări pentru Black Widow se ridică la cifrele realizate de Fast & Furious 9

de Marina Florea în 8 Iul 2021
Considerând pandemia, putem presupune că orice prag peste 75 milioane de dolari se consideră un câștig

F9: The Fast Saga/F9 a devenit prima premieră de Hollywood care a trecut de pragul de 500 de milioane de dolari la nivel global din 2019 încoace, de la Star Wars: The Rise of the Skywalker practic, și urmează să vina și mai multe vești bune, dacă urmărim estimările pentru Black Widow.

Conform estimărilor de audiență și încasări, filmul cu Scarlett Johansson ar putea să atragă între 80 de milioane de dolari și 90 de milioane de dolari de la primul weekend de rulare din America de Nord, cifră - cel puțin estimativ - ce va depăși debutul de 70 de milioane al lui F9 ce a avut cele mai mari încasări în primul weekend, de la Episode IX încoace.

Totuși, dacă Black Widow va ajunge așa cum prezic estimările, ar avea cele mai slabe încasări de la Ant-Man and the Wasp încoace (75,8 milioane de dolari), cu numai patru alte filme MCU cu încasări mai mici (Thor, Captain America: The First Avenger, Ant-Man și The Incredible Hulk). 

Totuși, considerând pandemia, plus faptul că filmul are simultan premiera pe Disney+ prin Premier Access, putem presupune că orice prag peste 75 milioane de dolari se consideră un câștig, comentează publicația Flickering Myth.

Black Widow, cel de-al 24lea film Marvel Studios și primul din Universul Cinematografic Marvel care ajunge în săli în ultimii doi ani, are deja un scor pe agregatorul de opinii despre filme RottenTomatoes. Filmul, cu premiera pe marile noastre ecrane stabilită pentru 7 iulie, are un rating de 86% pe Tomatometer, cu un total de 70 de recenzii postate.

Exploreaza subiecte similare:

Black Widow, Fast & Furious 9

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells