Emma Stone şi Benedict Cumberbatch, în horror-ul lui Guillermo del Toro

de Cristina Grigore în 5 Apr 2013
Cei doi actori au fost confirmaţi în Crimson Peak, viitorul proiect al cineastului

Aflaţi în negocieri de ceva vreme pentru apariţia în Crimson Peak, noul film al lui Guillermo del Toro, Emma Stone şi Benedict Cumberbath au fost confirmaţi distribuţiei, scrie Variety.com. Filmul este descris ca un horror cu accente gotice, „o poveste clasică, dar în acelaşi timp modernă, a unei poveşti cu fantome”.

„Îmi va permite să mă joc cu regulile deja convenite ale genului pe care îl ştiu şi îl iubescc, iar în acelaşi timp să subminez vechile reguli”, a mai adăugat Del Toro. Detalii despre rolurile lui Stone şi Cumberbatch nu au fost încă dezvăluite. Din distribuţie mai face parte şi starul lui Sons of Anarchy, Charlie Hunnam. Filmările vor începe în februarie 2014.

Între timp, vedeta serialului Sherlock Holmes, Benedict Cumberbatch, în vârstă de 36 de ani, a declarat recent că pentru a obţine înfăţişarea lui John Harrison, personajul interpretat în Star Trek Into Darkness, şi-a asigurat o dietă 4.000 de calorii pe zi.

Actorul britanic este din ce în ce mai popular în Cetatea Filmului. Îi vei recunoaşte vocea în Desolation of Smaug (îl "joacă" atât pe Dragon, cât şi pe Necromancer), continuarea lui The Hobbit ce va fi lansată spre sfârşitul acestui an, şi îl vei vedea în The Fifth Estate, unde îl va portretiza pe creatorul lui WikiLeaks, Julian Assange, film ce va fi lansat tot spre sfârşitul acestui an.

Exploreaza subiecte similare:

Guillermo Del Toro, Emma Stone, Benedict Cumberbatch, Charlie Hunnam, Star Trek Into Darkness 3D, The Hobbit: The Desolation of Smaug, The Fifth Estate

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
AndreBlack pe 5 aprilie 2013 09:50
Distributia este interesanta dar scenariul filmului nu prea este . Deja sunt sute de filme horror pe aceasta tema dar cine stie poate Del Toro ne surprinde intr-un mod placut cu acest film .
ylyutza pe 5 aprilie 2013 11:38
Pare interesant,da e mult pana se va lansa filmul
julzcat pe 5 aprilie 2013 12:30
Vesti bune!
cosmin742000 pe 5 aprilie 2013 15:04
Pacat pentru Emma Stone ca a ajuns sa joace in filme cu fantome , pacat si pentru del Toro ca regizeaza asa ceva
legolas05 pe 5 aprilie 2013 16:10
Este interesant proiectul,distributia este buna,sper sa iasa un horror reusit
alex_il_fenomeno pe 3 mai 2013 12:41
Suna foarte bine la prima vedere, acum asteptam sa vedem ce si cum.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells