DVD-ul „Visul lui Adalbert” se lansează azi la Cărtureşti

4 Dec 2013
Regizorul Gabriel Achim şi o parte din echipa filmului, prezenţi la lansare

Echipa filmului „Visul lui Adalbert” vă invită la lansarea DVD-ului, care va avea loc miercuri, 4 decembrie, ora 18.30, în cadrul librăriei Cărtureşti (str. Pictor Arthur Verona, nr. 13-15, Bucureşti).

Un DVD prin care veţi descoperi că viaţa bate arta, că finala de la Sevilla are o baladă cu lăutari adevăraţi, că documentarea nu-i o vorbă-n vânt, o fărâmă de vibraţie patriotică, pagini de istorie şi absurd şi chiar o ţâră de comedie. Şi că noul val este al anti-vedetelor.

Lansarea va avea loc în prezenţa regizorului şi unei părţi din echipa filmului.

Pentru “Visul lui Adalbert”, Gabriel Achim a primit Premiul Opera Prima din partea Uniunii Cineaştilor din România şi Premiul Gopo pentru cel mai bun debut.

Producţia DVD-ului a fost sprijinită cu generozitate de UniCredit Ţiriac Bank şi agenţia de advertising Friends.

Sinopsisul filmului
În “Visul lui Adalbert”, primul lungmetraj al lui Gabriel Achim, o mână de ingineri în faţa unui aparat video adus pe şest la birou aşteaptă à bout de souffle să-l vadă pe Duckadam ridicând Cupa Campionilor Europeni. Atmosfera relaxată, departe de ochii iscoditori ai nevestelor, ce ar fi trebuit să urmeze festivităţilor dedicate aniversării PCR, va rămâne doar o promisiune. Totul este dat peste cap de un chiul: doi muncitori se sustrag de la programul cultural-artistic pentru a face pe neve cuţite cu mânere de plexiglas, una din formele prin care ciubucul lua drumul doctorilor, profesoarelor, secretarelor, într-o tovărăşească înţelegere a greutăţilor vieţii. Banalul şi tragicul coexistă în chipul cel mai firesc, căci de la bal până la spital nu-i cale lungă. Dacă n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit.

Exploreaza subiecte similare:

Gabriel Achim, Visul lui Adalbert

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 20 ianuarie 2014 19:20
Foarte bine. Este un film pe care inca nu l-am urmarit, poate reusesc sa pun mana pe DVD.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells