Dune, o victimă instantanee a pirateriei?

de Ştefan Dobroiu în 14 Sep 2021
Regizorul Denis Villeneuve critică decizia Warner de a lansa filmul şi pe HBO Max

Premiera mondială a megablockbuster-ului Dune a avut loc la Veneţia, iar criticii s-au grăbit să spună că celebrul roman al lui Frank Herbert are în sfârşit parte de ecranizarea pe care o merită. Premiera a redeschis, totuşi, o discuţie pe care am tot auzit-o în ultimul an, în principal din cauza faptului că studiourile Warner au decis să meargă mai departe cu strategia lor de a-şi lansa marile filme simultan în cinematografe şi pe HBO Max.

Toţi cei care au văzut filmul cu Timothée Chalamet în rolul lui Paul Atreides - chiar şi cei care nu l-au apreciat în totalitate - au fost de acord asupra unui singur lucru: efectele speciale grandioase recomandă filmul pentru o vizionare în cele mai bune condiţii, anume pe un ecran cât mai mare. Cu toate acestea, decizia Warner de a lansa filmul pe HBO Max face loc nu doar unor vizionări pe ecranul televizorului, ci şi pirateriei.

La anunţul premierei simultane în cinema şi pe HBO Max (serviciu care se va lansa în România în cursul anului 2022), Denis Villeneuve a publicat un editorial în publicaţia Variety, acuzând studiourile de "lipsă de respect" faţă de cineaşti şi de faptul că decizia ar putea duce chiar la sacrificarea francizei Dune. "Decizia Warner Bros. va face ca Dune să nu câştige suficienţi bani pentru a fi viabil şi va face pirateria să triumfe", scria atunci regizorul canadian.

Argumentul lui Villeneuve este fără îndoială valabil, pentru că filmele Warner lansate pe HBO Max au fost aproape instantaneu disponibile pentru descărcare de pe diverse site-uri, la o calitate foarte bună. Acelaşi lucru se va întâmpla cu siguranţă şi cu Dune. Un lucru e clar, Cinemagia va aştepta premiera filmului în cinematografe şi îl va vedea în cele mai bune condiţii.

Exploreaza subiecte similare:

Dune, Denis Villeneuve, Timothée Chalamet

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells