Dr. Quinn vine în România pentru filmările lui Love by Design

de Cristina Grigore în 12 Nov 2013
Actriţa Jane Seymour va petrece cinci zile în Bucureşti pentru producţia filmului, realizată anterior la Sighişoara

Producţia lui Love by Design – o comedie romantică regizată de Michael Damian sub egida Solar Indie Junction (companie fondată, printre alţii, de Bobby Păunescu), va aduce în România una din actriţele-vedetă ale anilor ’90, Jane Seymour, protagonista serialului Dr. Quinn, Medicine Woman (1993-1998), anunţă filmneweurope.com.

Pelicula o are însă în rol central pe Giulia Nahmany, o vedetă autohtonă (cântăreaţă, femeie de afaceri, acum şi actriţă debutantă), ce o va interpreta pe Danielle Luca, o româncă plecată la New York, unde devine redactor de modă pentru o revistă din Manhattan. Când şefa sa, Vivien Thompson (Seymour) îşi însuşeşte creaţia lui Danielle, aceasta îşi pierde job-ul şi iubitul. Cu reputaţia distrusă, se întoarce acasă, în România, unde reia contactul cu familia, dar şi cu pasiunea sa din adolescenţă, designul de modă.

Filmările au început pe 31 octombrie în Transilvania (Saschiz, Biertan şi Sighişoara) şi se vor muta pe 13 noiembrie în Bucureşti. Pentru două zile, echipa de producţie se va muta apoi în New York.

Jane Seymour va petrece cinci zile în Bucureşti, din care trei vor fi rezervate exclusiv filmărilor. Scenariul lui Love by Design a fost imaginat de Alexandru Adrian Marinica alături de Michael Damian, iar bugetul este de 1,5 milioane de euro. Din distribuţia filmului, cu lansarea în aprilie, anul viitor, mai fac parte David Oakes, Olivia Hallinan, David Lipper şi Alexandra Weaver.

Exploreaza subiecte similare:

Michael Damian, Bobby Păunescu, Jane Seymour, Dr. Quinn Medicine Woman, Love by Design, David Oakes, actor

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 14 ianuarie 2014 23:08
O veste buna, pentru ca ne pune din nou pe harta internationala a cinematografiei.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells