Doză cvadruplă de Beatles în aprilie 2028. Nu, nu e păcăleală de 1 aprilie

de Ştefan Dobroiu în 1 Apr 2025
Sam Mendes face câte un film biografic pentru fiecare membru al trupei şi le lansează în aceeaşi lună

Supărat că The Franchise, satira sa despre cum se fac filmele cu supereroi, a fost anulată după un singur sezon, britanicul Sam Mendes supracompensează cu o rafală de filme biografice: regizorul are în producţie câte un biopic despre fiecare dintre membrii trupei Beatles şi urmează să lanseze toate cele patru lungmetraje în aprilie 2028.

Citeşte şi despre The Studio, o promiţătoare satiră despre cum funcţionează Hollywood-ul.

Cu această ocazie se confirmă şi speculaţiile privind actorii care îi interpretează pe John Lennon, Paul McCartney, Ringo Starr şi George Harrison. Aceştia sunt, în ordinea numerelor de pe tricou (şi de la stânga la dreapta în imagine), Harris Dickinson, Paul Mescal, Barry Keoghan şi Joseph Quinn. Mescal şi Keoghan deja au nominalizări la Oscar, iar Dickinson a putut fi văzut în "scandalosul" Babygirl dominând-o pe Nicole Kidman, iar Quinn face parte din a treia echipă Cei 4 fantastici, care va avea prima întâlnire cu publicul anul acesta în The Fantastic Four: First Steps.

Fiecare film va spune aceeaşi poveste din punctul de vedere al câte unuia din membrii trupei, o decizie surprinzătoare din moment ce toţi membrii au făcut istorie împreună şi va fi nevoie de o repartizare foarte bine calculată a momentelor definitorii din cariera lor pentru ca cele patru poveşti să nu se suprapună. O altă decizie surprinzătoare este că seria, care are titlul oficial The Beatles - A Four-Film Cinematic Event (The Beatles - Un eveniment cinematografic în patru părţi), se va lansa în aceeaşi lună, aprilie 2028. Este neclar în acest moment dacă lansările vor fi simultane sau filmele vor avea premiera în patru weekend-uri consecutive.

Exploreaza subiecte similare:

Sam Mendes, Harris Dickinson, Barry Keoghan, Joseph Quinn, Paul Mescal, Babygirl, The Fantastic Four: First Steps, The Franchise, The Studio

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells