Explorarea tensiunilor dintr-o familie (și aceasta așezată la masă, ca în Sieranevada) prin apropierea camerei de chipul actorilor parcă pentru a le „palpa” trăirile, sau a le „sculpta”, într-o repetare sufocantă a acestui cadraj, transmițându-ne clocotul emoțiilor și resentimentelor personajelor, cu o poveste puternică, interpretări de excepție și muzica dată la maxim fac din filmul „Doar sfârșitul lumii”, aflat pe lista scurtă la Oscar 2017, o producție care merită văzută pe marele ecran. „Doar sfârșitul lumii” se află în cinematografele din toată țara, în premieră.
Celebru şi important de la o vârstă tânără, remarcat în cadrul Festivalului de la Cannes, Xavier Dolan a adus senzaţii din 2010 cu Les Amours imaginaires în cadrul secţiunii Un Certain Regard. Doi ani mai târziu, revenea cu Laurence Anyways, urmând să câştige Premiul Juriului cu Mommy în 2014. Membru al juriului în principala secțiune competițională în 2015, a revenit în cursa pentru Palme d'Or 2016 cu Juste la fin du monde, o adaptare a unei piese de teatru. Juste la fin du monde este povestea unui scriitor, Louis, care îşi vizitează familia pentru a-i anunţa că este pe moarte.
Xavier Dolan a cooptat pe câţiva dintre cei mai celebri actori francezi pentru ultimul său film: Gaspard Ulliel în rolul principal, alături de Marion Cotillard, Lea Seydoux, Vincent Cassel şi Nathalie Baye.
Inspiraţia pentru cel de-al şaselea lungmetraj i-a venit cu ajutorul primei lui muze, Anne Dorval. După prima lor colaborare în J'ai tue ma mere, actriţa i-a relatat regizorului amintirile ei despre un rol în piesa lui Jean-Luc Lagarce, Juste la fin du monde. Xavier Dolan a citat şi a intrat în atmosfera piesei, deşi aceasta nu i-a trezit, pe moment, o fascinaţie ieşită din comun. I-a luat mai mulţi ani să surprindă veleităţile ei cinematografice: „În cele din urmă am înţeles cuvintele, emoţiile, momentele de linişte, ezitările, nervozitatea şi defectele din personajele lui Jean-Luc Lagarce”, a declarat regizorul.
Juste la fin du monde ar putea semnala un moment de cotitură în cariera lui Xavier Dolan. Filmul se dovedeşte o probă a maturităţii regizorului: după o eflorescenţă de emoţii din partea personajelor din Mommy, regizorul a abordat o piesă de teatru, fără a anula caracterul specific al scenariului iniţial. În aceeaşi linie care a influenţat scenariul lui Lagarce, Dolan păstrează temele abordate de Lagarce, precum emoțiile personajelor, strigate în gura mare sau abia rostite, imperfecțiunile, solitudinea care le macină, agonia, complexele de inferioritate.
Astfel Dolan îi aduce un omagiu regizorului de teatru decedat în 1995.
