Disney pregătește un live action original plasat în era medievală

de Cristina Grigore în 20 Sep 2019
Pelicula se va numi Knights și va fi lansată în cinematografe, nu pe platforma Disney+

Printe sequel-uri, remake-uri și francize de proporții, iată că cei de la Disney au în pregătire și producții originale. Potrivit deadline.com, compania a aprobat scenariul lui Matthew Orton (Operation Finale, dar și Battle of Britain, următorul film al lui Ridley Scott) și va produce un live action plasat în era medievală.

Filmul se va numi Knights si va avea în centru „o tânără ambițioasă și hotărâtă care se alătură unui cavaler în misiunea de anihilare a unui artefact periculos, ce amenință să distrugă lumea dacă ajunge în mâinile cui nu trebuie”. Proiectul este încă în stadiu preliminar (scenariul este încă în dezvoltare), astfel încât este greu de spus care vor fi punctele de atracție (actori celebri, miza și amploarea acțiunii) ale filmului, mai ales că a fost anunțat pentru distribuție în cinematografe, nu pe platforma Disney+.

Disney mai are în lucru câteva producții ce țintesc perioada medievală, printre care The Merlin Saga, ce ar putea fi regizată de Ridley Scott, și relansarea lui The Sword in the Stone (după animația din 1963, axat pe relația dintre Merlin și regele Arthur; filmul va fi lansat pe Disney+).

Printre proiectele ce vor fi lansate de companie până la sfârșitul acestui an se numără Maleficent: Mistress of Evil (cu lansarea la noi pe 18 octombrie), Frozen II (22 noiembrie) și Star Wars: The Rise of Skywalker (20 decembrie).

Exploreaza subiecte similare:

Matthew Orton, ridley scott, Maleficent: Mistress of Evil, Star Wars: The Rise of Skywalker, Frozen II

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells