Dezastrul Joker: pierderi evaluate la 150 de milioane de dolari

de Ştefan Dobroiu în 15 Oct 2024
Filmul cu Joaquin Phoenix şi Lady Gaga pare să fie complet trecut cu vederea de public

Într-un articol despre cele mai aşteptate premiere din a doua jumătate a anului scriam că Joker: Folie à Deux "are cele mai mari şanse să surprindă". Am avut dreptate, dar dintr-o perspectivă greşită: sequelul la superhitul din 2019 a avut un weekend de debut dezamăgitor şi a surprins cu gigantica scădere înregistrată în interesul publicului, atât în SUA, cât şi în România.

Variety scrie că Joker 2 a avut un buget de 200 de milioane de dolari, a cheltuit 100 de milioane suplimentare pentru promovare şi că va necesita încasări de cel puţin 450 de milioane de dolari pentru a nu ieşi pe pierdere, din moment ce un procent considerabil din încasări rămâne la cinematografe. Având în vedere tendinţa, este foarte probabil ca filmul să îşi termine parcursul în cinematografele globale cu pierderi de 150 de milioane de dolari.

În Statele Unite, Joker 2 a scăzut cu 82% în al doilea weekend. Spre comparaţie, să ne imaginăm pe cineva care câştigă 4000 de lei într-o lună şi în luna următoare câştigă doar 720. În România, filmul a scăzut cu 73% în al doilea weekend.

Fără să fi luat la verificat toate box office-urile săptămânale, intuitiv spunem că e una dintre cele mai mari scăderi din ultimii ani. De fapt, ne amintim doar una mai mare, cea înregistrată de producţia românească Romina, VTM, care a generat un interes uriaş la premieră, cu 233.000 de bilete vândute în primul weekend, şi a scăzut 87% în al doilea weekend. De fapt, acel film şi-a vândut 64% din numărul total de bilete în primul weekend.

Exploreaza subiecte similare:

Joker: Folie à Deux, Romina VTM

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
danny987 pe 16 octombrie 2024 08:45
Bun articol. In sfarsit cineva s a documentat bine
Phantom_sub pe 16 octombrie 2024 15:49
Au tradus articolul din Variety. ????
Phantom_sub pe 16 octombrie 2024 15:51
Acele semne de întrebare sunt de fapt un smiley, dar pe cinemagia nu se văd.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells