De vineri, din nou Riddick

11 Sep 2013
Noile aventuri ale personajului lui Vin Diesel, gata de lansare

Celebrul actor de acţiune Vin Diesel reia aventurile lui Riddick, primul său personaj principal, odată cu cea de-a treia parte a seriei, Riddick, adusă de MediaPro Distribution în cinematografele din ţară, începând cu 13 septembrie.

„Mai există un motiv important pentru care mă atrage personajul ăsta”, spune actorul. „Cu toţii ne străduim să ne descoperim identitatea. Riddick nu face excepţie şi vrea să afle mai multe despre originile sale. Sunt fan al mitologiei şi al fantasticului, iar cu cât explorez mai mult un lucru, cu atât mai consistentă este franciza”, completează Vin Diesel.

Riddick, cel mai recent capitol al sagăi fenomen începute în 2000 de hitul SF Întuneric total și continuate cu succes în 2004 de blockbusterul Riddick - Bătălia începe, îl readuce pe Vin Diesel în interpretarea antieroului său preferat, un condamnat evadat căruia îi vrea capul orice vânător de recompense din galaxie.

De această dată, trădat de semenii săi şi lăsat să moară pe o planetă pustie, Riddick luptă pentru supravieţuire împotriva extratereştrilor, devenind astfel mai puternic şi mai periculos ca niciodată. Vânătorii de recompense din galaxie sunt însă pe urmele lui, fără să ştie că Riddick îi va folosi în planul său de răzbunare. Acesta pune la cale un atac impresinonant, ca după aceea să se întoarcă pe planeta sa, Furya, şi să o salveze de la distrugere.

Distribuit de MediaPro Distribution, filmul Riddick poate fi văzut, în premieră din 13 septembrie, în cinematografele: Hollywood Multiplex, CinemaPRO, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Cityplex (Constanţa, Tulcea şi Braşov), Cinema City (Cotroceni şi IMAX, Arad, Arad Galeria, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Cluj Polus, Iaşi, Constanţa, Piteşti, Sun Plaza, Timişoara, Târgu Mureş, Ploieşti), Cinema Arta (Târgu Mureş), Patria (Craiova), Cinema Florin Piersic (Cluj), Premiera (Ploieşti), Cinema Sergiu Nicolaescu (Târgu Jiu), Cinema Capitol (Oneşti), Cinema Colors 3D (Craiova), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cinema Twins (Ploieşti), Cortina (Oradea), Cinema Glendale (Bucureşti), Cine Grand (Botoşani), Cinema Ostroveni (Ostroveni), Cinema Marcom (Buzău), Palace (Oradea), Cinema Grand Mall (Satu Mare).

Exploreaza subiecte similare:

Riddick, Vin Diesel

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
wildinthecountry pe 11 septembrie 2013 10:29
penal film
Chelbos pe 11 septembrie 2013 19:14
l-ai vazut? premiera e pe 13
wildinthecountry pe 12 septembrie 2013 08:44
@b23wiu..eu comentam filme atunci cand tu faceai desene in nisip..asa ca..ciocu mic...ca altfel ti-l inchid eu
Tyson_Kyd pe 12 septembrie 2013 00:05
Chiar astept filmul cu nerabdare .
alex_il_fenomeno pe 14 septembrie 2013 19:22
A venit ca o surpriza, asa ca de abia astept sa vad cum va fi.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells