De ce a fost anulat evenimentul de lansare al noului film cu Liam Neeson

de Cristina Grigore în 6 Feb 2019
Cold Pursuit urma să se lanseze pe 5 februarie în New York

Premiera din New York a filmului Cold Pursuit, în care Liam Neeson are rol central, a fost amânată, scrie Deadline.com. Studiourile Lionsgate au luat această decizie ca urmare a controversei iscate în jurul unei declaraţii considerate rasiste din partea actorului. Au fost evitate astfel noi intrebări din partea presei legate de ce a spus acesta, într-un interviu acordat The Independent - și anume că a dorit să se răzbune crunt pe „nenorocitul de culoare” care a i-a violat prietena.

Cum reacţiile online ale fanilor au luat amploare, Neeson a dorit să-şi clarifice poziţia. „Nu sunt rasist”, a subliniat el în cadrul emisiunii Good Morning America, de pe postul ABC.

„Am avut o conferinţă de presă despre Cold Pursuit, ce are ca temă răzbunarea. Este o dramă de acţiune ce conţine şi ceva umor negru. Tinerii jurnalişti m-au întrebat ce m-a făcut să accept rolul. Am amintit atunci de un incident teribil petrecut acum 40 de ani, când o foarte bună prietenă a mea mi-a povestit că a fost violată brutal în timp ce eu eram plecat din ţară. Mi-a descris întâmplarea când m-am întors şi am simţit o furie imensă”, a povestit starul.

„Mi-a spus că agresorul a fost un bărbat de culoare. Am spus că o să-l omor pe nenorocit. Dar şi dacă mi-ar fi spus că respectivul era irlandez, britanic sau orice altă etnie, ori culoare a pielii, nu ar fi contat, tot aş fi încercat să caut dreptatea în cel mai medieval mod cu putinţă”, a mai spus el.

Neeson a mărturisit că, în ciuda impulsului său violent de după incident, a înţeles că nu răzbunarea este cel mai bun mod de a rezolva o astfel de problemă. A admis, de asemenea, că pentru combaterea rasismului este nevoie de mai multe discuţii deschise şi de o raportare mai sinceră şi mai onestă la termenul „corectitudine politică”.

Cold Pursuit spune povestea lui Nelson Coxman (Neeson), care încearcă să răzbune moartea fiului său, ucis de membrii unui cartel de droguri. Filmul, ce se va lansa la noi pe 22 februarie, are la bază filmul norvegian In Order of Disappearance (Kraftidioten) lansat în 2014.

Exploreaza subiecte similare:

Liam Neeson, Cold Pursuit, Kraftidioten

Alte știri din cinema

Martin Scorsese revine la Las Vegas pentru 30 de ani cu un serial Netflix

Martin Scorsese și Las Vegas au o istorie care datează din 1995, când filmul său Casino a portretizat orașul ca pe un teritoriu brutal, plin de farmec și periculos

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
ishmael pe 6 februarie 2019 11:03
originalul a fost foarte bun. p.s. deja mi se pare ca se exagereaza cu orice declarative intoarsa pe toate partile, doar ca sa iasa rasismul si etc
viorellll pe 6 februarie 2019 12:10
Daca un negru ar spune invers nu cred ca ar fi considerat rasist, au ajuns penibili pana la cer ...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells