Darren Aronofsky, preşedintele juriului la Berlin 2015

de Ştefan Dobroiu în 4 Nov 2014
Apreciatul cineast va hotărî laureaţii următoarei ediţii a Berlinalei

Sperăm din tot sufletul că Aferim!, noul film al lui Radu Jude, să fie inclus în competiţia următoarei ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, unde ar trebui să impresioneze un juriu condus de cunoscutul regizor Darren Aronofsky: acesta tocmai a fost anunţat ca preşedinte al juriului ediţiei cu numărul 65 a festivalului.

"Darren Aronofsky a impresionat ca un protagonist de seamă al cinema-ului de autor contemporan. Abordarea sa artistică a pus dintotdeauna sub semnul întrebării limbajul cinematografic şi posibilităţile sale estetice. Sunt încântat să-l pot întâmpina ca preşedinte al juriului la Berlinala 2015", a declarat directorul festivalului, Dieter Kosslick.

Aronofsky a devenit cunoscut în 1998, când debutul său în lungmetraj, Pi, l-a transformat în laureatul trofeului Cel mai bun regizor la Sundance. Requiem for a Dream a devenit unul dintre filmele-cult ale anului 2000, iar The Fountain şi The Wrestler au impresionat la festivalurile de la Cannes şi Veneţia, ultimul fiind laureat cu Leul de Aur în 2008.

Următoarea ediţie a Berlinalei va avea loc între 5 şi 15 februarie 2015, cu aproximativ 20 de filme în cursa pentru trofeul cel mai important al festivalului, Ursul de Aur.

Foto: Aronofsky în timpul filmării celui mai recent proiect al său, Noah/Noe.

Exploreaza subiecte similare:

festival:berlin 2015, Darren Aronofsky, Pi, Requiem for a Dream, The Fountain, The Wrestler, Noah

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Crynick pe 5 noiembrie 2014 15:30
Noah a fost un gunoi de film

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells