Daisy Ridley, vedeta în devenire pe care o regretă foştii colegi de serial

de Cristina Grigore în 15 Dec 2015
Realizatorii producţiei TV nu au putut concura cu Disney pentru a o păstra pe actrița distribuită în Star Wars

Numele britanicei Daisy Ridley (23 de ani) a devenit cunoscut odată cu rolul primit în Star Wars: The Force Awakens, iar popularitatea ei este în creştere, căci filmul se lansează abia în acest week-end în multe ţări din lume (inclusiv România).

Înainte de a intra pe porţile Hollywood-ului, actriţa a avut roluri episodice în producţii TV precum Toast of London. Iar foştii săi colaboratori, printre care şi Matt Berry (protagonist în Toast of London), au sperat că o vor vedea înapoi în serial, însă oferta Disney o ridicase deja peste micul rol încă disponibil.

„Daisy se potrivea foarte bine în serial şi țin minte că a fost alături de noi şi la petrecerea de final de sezon. Am crezut că va rămâne alături de noi, însă a dispărut apoi”, a povestit Berry site-ului Loaded.com.

„Nu am ştiut ce s-a întâmplat cu ea, dar s-a aflat apoi că dispăruse pentru că primise un rol în Star Wars şi cei de la Disney au vrut să ţină acest lucru secret. Nu eram un contracandidat de calibrul celor de la Disney, aşa că nu am putut să o atragem din nou în serial”, a continuat el.

„Este absolut fantastic că Daisy este acum una dintre cele mai faimoase fete din lume. Toţi cei de la ‘Toast’ sunt bucuroşi pentru ea şi pentru faptul că un viitor superstar a făcut parte din echipa noastră”, a mai adăugat Berry.

Exploreaza subiecte similare:

Daisy Ridley, actor, Star Wars: Episode VII - The Force Awakens, Matt Berry, Toast of London

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells