Daisy Ridley, despre înfățișarea de Sith a lui Rey din teaser-ul lui The Rise of Skywalker

de Cristina Grigore în 28 Aug 2019
Star Wars: The Rise of Skywalker se lansează la noi pe 20 decembrie

Recentul eveniment Disney D23 Expo a prilejuit lansarea unui teaser pentru Star Wars: The Rise of Skywalker ce a bulversat fanii, care au umplut mediul online cu supoziții legate de noua și amenințătoarea înfățișare a lui Rey. Actrița Daisy Ridley a comentat într-un interviu acordat site-ului Yahoo această apariție a personajului său, fără să ofere însă vreun indiciu care să poată pune capăt presupunerilor. 

Dovada este acolo, pe ecran. O poți interpreta așa cum dorești. Dar unde este fum, este și foc”, a spus Ridley.

Numai să vedeți ce vi s-a pregătit! Este uimitor cum se încheie această saga despre care eu zic că a primit finalul perfect”, a mai spus actrița.

Mark Hamill a fost confirmat în film, în ciuda a ceea ce am văzut că s-a întâmplat cu Luke Skywalker în The Last Jedi. Într-un mesaj recent postat pe rețelele de socializare, starul a dat de înțeles că va reveni sub forma unui spirit al Forței. Și Carrie Fisher va apărea în film, cu scene filmate anterior pentru Episode VII (actrița a murit în decembrie 2016). Îl vom revedea și pe Billy Dee Williams drept Lando Calrissian.

Momentan, nu există alte detalii referitoare la intriga imaginată de J.J. Abrams și Chris Terrio. Singura descriere disponibilă oficial este: „Supraviețuitorii Rezistenței dau piept din nou cu Primul Ordin în capitolul final al sagăi Skywalker”.

Star Wars: The Rise of Skywalker se lansează la noi pe 20 decembrie.

Exploreaza subiecte similare:

Star Wars: The Rise of Skywalker, Daisy Ridley

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells